Component al echipei de fotbal Chelsea Londra, Olivier Giroud s-ar putea transfera la Inter Milano în această vară. Potrivit cotidianului italian ”Gazzetta dello Sport”, internaționalul francez este nemulțumit de faptul că a fost puţin utilizat de antrenorul Frank Lampard, el disputând doar cinci meciuri în 25 de partide din ediția 2019/2020 a Premier League.
La încheierea acestei ediții de campionat, Olivier Giroud va fi liber de contract. Motiv pentru care Inter Milano îi propune un acord pe două ediții de campionat, plus opţiune de cumpărare, însă cu un salariu diminuat faţă de cele 8 milioane de euro pe care le câştigă în prezent.
Născut la 30 septembrie 1986, la Chambery, Giroud s-a format ca fotbalist la Froges OCF. În 1999, a trecut la Grenoble Foot 38, formație care l-a promovat la seniori în 2005. Apoi, a evoluat la FC Istres (2007/2008), Tours FC (2008-2010), Montpellier HSC (2010-2012), Arsenal FC (2012-2018) și Chelsea Londra (din 2018). A câștigat titlul de campion al Franței în 2012, precum și Cupa Angliei în 2014, 2015, 2017 și 2018, Liga Europa și Supercupa Europei în 2019. A evoluat de 97 de ori pentru echipa Franței, marcând 39 de goluri și câștigând titlul mondial în 2018.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu