Publicaţia spaniolă ”Don Balon” anunță că gruparea Real Madrid este dispusă să plătească 10 milioane de euro pentru a-l transfera pe mijlocaşul Ianis Hagi. Internaționalul român se află acum la Glasgow Rangers, grupare la care a fost împrumutat de formația belgiană Genk.
Această mutare ar fi posibilă și în condițiile în care clubul din Scoția nu ar mai fi dispus să-l transfere definitiv pe Ianis, așa cum se credea înainte ca pandemia de Covid-19 să afecteze fotbalul european. Pe de altă parte, potrivit sursei citate, politica de transferuri a clubului iberic se va schimba din cauza crizei economice ce se profilează în lumea întreagă. Astfel, în loc să aducă vedete pe sume mari, Real Madrid se va orienta către jucători tineri, cu potenţial ridicat, însă mult mai ieftini. În acest sens, se dă exemplul lui Marco Asensio, care a fost adus de la Mallorca pentru aproape 4 milioane de euro, în 2014.
”Don Balon” susține că antrenorul Zinedine Zidane şi-ar fi dat acordul pentru transferul lui Ianis Hagi. De asemenea, se precizează că Florentino Perez, preşedintele Realului, ar fi discutat deja cu fotbalistul român despre intenţia lui de a-l aduce pe Santiago Bernabeu.
Este greu de crezut, însă, că fiul lui Gheorghe Hagi va ajunge direct la prima echipă a lui Real Madrid. E foarte posibil ca el să fie plasat la formația a doua, aceea antrenată de Raul, aşa cum a fost cazul altor fotbalişti promovaţi ulterior la prima formaţie, precum Vinicius, Rodrygo sau Reinier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu