Anderlecht Bruxelles este cea de-a doua echipă belgiană de fotbal care a reluat antrenamentele, după Genk. Potrivit presei locale, jucătorii s-au prezentat, astăzi, la baza de la Neerpede, lângă Bruxelles. Ei au revenit la pregătire după pauza de patru săptămâni scursă de la impunerea restricţiilor de circulație din cauza pandemiei de Covid-19.
Clubul din capitala Belgiei a precizat că fotbaliştii nu au fost obligaţi să vină la Neerpede, cei care se tem pentru siguranța lor având posibilitatea să se pregătească în continuare acasă.
Pe de altă parte, s-a precizat că ședinţele din cantonament se desfăşoară cu grupuri mici de jucători, pentru a împiedica răspândirea coronavirsului, şi la ele asistă şi antrenorul principal, Franky Vercauteren. "Vor fi, în principal, antrenamente fizice, dar şi cu mingea. Toate materialele folosite vor fi dezinfectate înainte şi după fiecare antrenament. Jucătorii nu vor avea acces la vestiare. Fiecare se va schimba şi va face duş acasă. Va exista un loc de parcare desemnat pentru fiecare, iar rotaţie jucătorilor se va face conform unui program clar, pentru a se evita orice risc", a explicat David Steegen, purtător de cuvânt al clubului belgian.
Genk a fost prima echipă din Belgia care şi-a reluat antrenamentele, în urmă cu o săptămână. Trebuie spus că Liga profesionsită din această ţară doreşte oprirea defintivă a campionatului, din cauza pandemiei.
În Belgia au fost raportate 30.589 cazuri de infectare cu Covid-19 şi 3.903 decese din cauza pandemiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu