Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 4 aprilie 2020

ATLETISM: Aruncătorul de greutate Rareș Toader își dorește ca măcar Europenele de la Paris să nu fie anulate

Aflat acasă, la Călimăneşti, alături de familie, Rareş Toader (22 de ani) a declarat pentru site-ul Federației Române de Atletism (FRA) că amânarea cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo poate fi un avantaj pentru el. ”Până în 2021 voi avea timp să mai acumulez experienţă”, a spus aruncătorul de greutate care vizează calificarea la cea mai importantă competiție polisportivă.
Clasat pe locul 2 la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing, în 2014, sportivul născut în 26 mai 1997 la Rm. Vâlcea consideră că decizia amânării JO a fost una bună: ”Sănătatea primează şi nimic nu ar trebui să fie mai presus în această perioadă. Strict personal, amânarea mă avantajează prin prisma vârstei. Până în 2021 voi avea timp să mai acumulez experienţă şi, cu o pregătire excelentă, voi putea să mă prezint în cele mai bune condiţii în faţa rivalilor de la Jocurile Olimpice de la Tokyo".
În contextul actual, când tot mai multe competiții sportive au fost amânate sau anulate, Rareș Toader își dorește ca măcar Campionatele Europene de atletism de la Paris, de la sfârșitul lunii august, să se desfășoare. Pentru a rămâne în formă, el încearcă să se pregătească acasă, în Călimănești: ”Nu  m-am mai confruntat cu această situație până acum. Este ciudat să nu mă pot pregăti în condiții optime. Dar am învățat să am rabdare pentru a gestiona situația cât mai bine. Sper să treacă repede această stare. Îmi doresc să revenim cu toții cât mai repede la concursuri. Suntem cu toții confuzi și cu sufletul la gură”, a declarat pentru fra.ro sportivul antrenat de Sorin Tirichiță.
În acest moment, România are cinci atleţi calificaţi la JO de la Tokyo: Florentina Iuşco (săritura în lungime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime) şi Alin Firfirică (aruncarea discului).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...