Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 11 august 2022

TENIS / WTA: Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală la Toronto

Cap de serie cu numărul 15, Simona Halep (30 de ani) s-a calificat, astăzi (joi, 11 august), în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 de la Toronto, turneu dotat cu premii în valoare totală de 2,5 milioane de dolari. În optimile de finală, românca a învins-o cu 6-2, 7-5 pe sportiva elveţiană Jil Teichmann, numărul 21 mondial. Meciul a durat o oră şi jumătate.

În faza următoare, românca o va întâlni pe Coco Gauff (SUA), aflată pe locul 11 WTA. Cele două jucătoare au mai fost adversare de trei ori, toate meciurile fiind câştigate de româncă. Prima dispută datează din 2019, de la Wimbledon, când Halep s-a impus cu 6-3, 6-3. Alte două partide s-au desfășurat în 2022, la Indian Wells (6-3, 6-4) şi la Madrid (6-4, 6-4).

După meciul cu Teichmann, în interviul de pe teren, Halep a spus: „Le mulţumesc tuturor pentru că au venit! Este o plăcere să joc aici. A fost foarte dificil din cauza vântului. Am ratat multe şi nu am simţit mingea. A fost greu şi la retur. Dar mă bucur că am rămas în joc mental şi am câştigat. Mă aştept mereu la o luptă grea cu Gauff. Sunt aici ca să lupt pentru fiecare meci pe care îl joc”.

Pentru calificarea în sferturile de finală, Halep va primi 61.300 de dolari şi 190 de puncte. Teichmann va obține 30.660 de dolari şi 105 puncte.

Constănțeanca a câştigat de două ori Openul Canadei, care se dispută alternativ la Montreal şi Toronto. De fiecare dată, ea s-a impus atunci când turneul a avut loc la Montreal (2016, 2018). De asemenea, Halep mai are şi o finală jucată la Toronto, în 2015.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...