Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 31 august 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: CFR a făcut o demonstrație ofensivă contra lui FC Voluntari

Echipa CFR Cluj s-a impus cu 4-0, astăzi (miercuri, 31 august) în meciul disputat pe teren propriu cu FC Voluntari, în etapa a opta din edișia 2022/2023 a Superligii.

Clujenii au deschis scorul în minutul 32, prin Petrila, din lovitură liberă. În minutele de prelungiri ale primului mitan, Aliji (FC Voluntari) a văzut cartonașul roşu pentru o lovitură pe care i-a aplicat-o lui Deac. Avantajul numeric a permis campioanei să se detașeze după pauză. Jefte Betancor a majorat scorul în minutul 53, iar Mistrati (min. 80) şi Yeboah (min. 88) au stabilit rezultatul final.

La finalul disputei, Dan Petrescu a declarat: „Nu e bine, pentru că e prima oara când avem cele mai multe goluri marcate şi nu suntem pe primul loc. În acest campionat am primit multe goluri şi de aceea suntem unde suntem. Repriza a doua nu am început bine, dar a venit golul şi a fost bine. La 3-0 eram supărat pentru că ratam şi nu eram serioşi. Nu îmi place să primesc goluri. Sunt mulţumit de victorie, pentru că am luat puncte. Trebuie să facem puncte şi în Europa, dar să rămânem sus şi în campionat. Dacă pleacă cineva? E posibil să pierdem jucători, pentru că dacă sunt oferte şi clubul e mulţumit oricine poate pleca. Nu îmi doresc, dar dacă e mai bine pentru club şi pentru cariera jucătorilor, atunci asta este. Un fundaş central sută la sută vine. N-ar fi rău nici Tamaş, dacă pleacă de la Petrolul. Ne gândim şi la el”.

Au evoluat următoarele formații:

CFR Cluj: Scuffet – Manea (Braun, 21), Yuri, Burcă, Camora – Boateng (Muhar, 71), Cvek - Deac, Jefte Betancor (Mistrati, 71), Petrila (Birligea, 72) – Yeboah

Antrenor: Dan Petrescu

FC Voluntari: M. Popa - Meleke, Matricardi, Armaş - Cr. Costin (Merloi, 72), Răduţ, Droppa (Fulop, 63), Aliji - D. Florea (A. Vlad, 46), Nemec (Helder Tavares, 64), M. Lopes (N. Popescu, 64)

Antrenor: Liviu Ciobotariu

Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici. Asistenți: Daniel Mitruţi, Adrian Popescu. Arbitrul nr. 4: Lucian Rusandu

Camera VAR: Ovidiu Haţegan – Marius Badea

Superliga 

Etapa a 8-a

Marţi, 30 august

CS Mioveni - UTA Arad 1-1

FC U Craiova 1948 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-0

FC Rapid 1923 – Universitatea  Cluj 1-0

Miercuri, 31 august

Chindia Târgovişte – Petrolul Ploieşti 2-3

CFR 1907 Cluj – FC Voluntari 4-0

Ora 22.00 

Farul Constanţa - FCSB

Joi, 1 septembrie

Ora 18.00 

FC Botoşani – FC Argeş

Ora 21.00 

FC Hermannstadt - Universitatea Craiova

Clasament

1. Rapid 18 puncte

2. Farul 15 puncte

3. Petrolul 14 puncte

4. CFR Cluj 12 puncte

5. FC Argeș 12 puncte

6. FC Botoșani 11 puncte

7. Univ. Craiova 11 puncte

8. UTA 11 puncte

9. Hermannstadt 10 puncte

10. Sepsi 10 puncte

11. FCU Craiova 10 puncte

12. FC Voluntari 8 puncte

13. FCSB 7 puncte

14. ”U” Cluj 3 puncte

15. CS Mioveni 3 puncte

16. Chindia 2 puncte

Etapa a 9-a

Vineri, 2 septembrie

Ora 18.45 

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CS Mioveni 

Ora 21.30 

Universitatea Cluj – FC U Craiova 1948 

Sâmbătă, 3 septembrie

Ora 19.00 

UTA Arad – Chindia Târgovişte

Ora 21.45 

FC Voluntari – FC Rapid 1923

Duminică, 4 septembrie

Ora 13.30 

Petrolul Ploieşti - FC Botoşani

Ora 21.30 

FCSB – CFR 1907 Cluj

Luni, 5 septembrie

Ora 18.45 

FC Argeş - FC Hermannstadt

Ora 21.30 

Universitatea Craiova – Farul Constanţa.

Meciurile din Superligă sunt transmise de Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...