Dublu campion mondial și european la 100 m și 200 m, la procedeul liber, David Popovici (17 ani) a fost, joi, 25 august, protagonistul unei sesiuni de autografe la Lima (Peru), unde se află pentru a participa la Campionatul Mondial de înot pentru juniori. Potrivit Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM), organizatorii l-au invitat pe sportivul pregătit de antrenorul Adrian Rădulescu alături de Fernanda León (Peru) şi Diogo Matos (Portugalia), la o întâlnire cu fanii în incinta Videna Aquatic Center Lima.
FRNPM a precizat, totodată, că „sportivul român a luat deja contact cu bazinul din incinta Videna Aquatic Center, și, alături de antrenorul Adrian Rădulescu, pune la punct în aceste zile ultimele detalii în vederea participării cu rezultate dintre cele mai bune la competiția mondială de juniori din America de Sud”.
Campionatul Mondial de înot pentru juniori (14-17 ani la feminin și 15-18 ani la masculin) se va desfășura în perioada 30 august – 4 septembrie 2022, iar David Popovici va concura în probele de 100 m liber, 200 m liber și la ștafetă 4x100 m liber.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu