Chirilă a încheiat cursa de astăzi (duminică, 21 august) în 1:48,364. El a fost depășit de cehul Martin Fuksa (1:47,183) și de reprezentantul Republicii Moldova, Serghei Tarnovschi (1:48,160). Sâmbătă, Cătălin Chirilă a câştigat „aurul” pe distanța olimpică de 1.000 metri. El a cucerit tot în această vară titlul mondial la 1.000 m și medalia de argint la 500 m.
După cursa de azi, Chirilă a declarat pentru TVR: „Nu aş putea spune că sunt foarte mulţumit. Pe la jumătatea cursei mi-am dorit să câştig măcar bronzul. Am simţit că toţi adversarii sunt acolo. Doar faptul că Victor Mihalachi a renunţat la sport m-a făciut să renunţ la dublu, să mă axez pe simplu. Mi-am propus să nu mai pierd timpul în alte ambarcaţiuni şi să mă duc pe drumul meu. Nu sunt un tip foarte tehnic, dar o dată cu trecerea timpului rezultatele au apărut. Principala misiune pentru noi a fost aurul de la Mondiale şi Europene la proba olimpică de 1.000 de metri. Trebuie să perfecţionez. Sigur că adversarii mă vor studia. Vor încerca să mă întreacă. Eu îmi doresc să merg tot mai tare şi să nu-i lars să mă întreacă. Nu voi avea timp de odihnă. Voi pleca la Oklahoma, la Supercupă. Voi merge la proba de 350 de metri, o probă ciudată, nouă. Mă bucur că nu va mai fi presiune. Va fi una de relaxare, de cunoaştere. Va fi distracţie, cum spun eu".
Născut la 11 mai 1998, la Tulcea, Cătălin Chirilă a câștigat medalia de aur la Jocurile Europene de la Minsk, în 2020, la canoe dublu pe distanța de 1.000 de metri. Apoi, în 2021, a fost medaliat cu bronz la Campionatul European de la Poznan, în aceeași probă și pe aceeași distanță, alături de Victor Mihalachi.
În 29 mai anul acesta, Chirilă a câştigat două medalii de argint la etapa de Cupa Mondială de la Poznan. El a terminat pe locul al doilea la canoea de simplu, atât pe distanta de 500 m, cât şi la 1.000 m. Atunci, doar cehul Martin Fuksa a fost mai rapid decât Cătălin. Stelistul a fost considerat surpriza plăcută a debutului de an competițional şi una dintre speranţele României pentru acest ciclu olimpic.
Anul trecut, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Cătălin Chirilă a ocupat locul 11 la canoe simplu 1.000 m. El și dinamovistul Victor Mihalachi (32 de ani) s-au clasat pe locul 5 în finala probei de canoe dublu. Atunci, canoiștii români au fost cronometrați în 3:29,285. Titlul olimpic a fost cucerit de Cuba (3:24,995), care a fost urmată de China (3:25,198), Germania (3:25,615) și Brazilia (3:27,603).
Cătălin Chirilă a câştigat în 7 august, anul acesta, medalia de aur la canoe simplu pe distanţa de 1.000 m, la Campionatul Mondial de kaiac-canoe de la Halifax, Canada. Cu o zi înainte, Cătălin Chirilă obținuse medalia de argint în proba de 500 m canoe simplu. A fost pentru prima dată când stelistul a urcat pe podium la Mondialele de seniori în această probă.
Antrenat de Florin Popescu şi Petre Kondrat, acesta a devenit primul român care cucerește titlul suprem în această probă olimpică după o pauză de 36 de ani! Înaintea lui au mai obținut medalii de aur la CM, la C1 1.000 m, Simion Ismailciuc, în 1963, Ivan Patzaichin, în 1973 şi 1977, și Aurel Macarencu, în 1986.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu