Wikipedia

Rezultatele căutării

duminică, 14 august 2022

GIMNASTICĂ / CE 2022 (JUNIOARE): Alte trei medalii pentru Amalia Puflea și Sabrina Voinea în finalele pe aparate

Gimnastele noastre au mai cucerit alte trei medalii în finalele pe aparate din întrecerea junioarelor la Campionatul European de la Munchen. Amalia Puflea a devenit campioană continentală la sol, aparat la care Sabrina Voinea a obținut medalia de bronz. Puflea s-a mai clasat pe 3 la bârnă. (Foto: European Gymnastics / Simone Ferraroph)

Sportivele noastre au dovedit că solul este o specialitate românească. Amalia Puflea a fost notată cu 13,233, punctaj cu care a obţinut medalia de aur. Sabrina Voinea a adunat 12,966 puncte, obținând medalia de bronz. Pe locul 2 s-a clasat Viola Pierazzini (Italia, 13,200).

În finala de la bârnă, Amalia Puflea a fost notată cu 12,400, cu care a obţinut medalia de bronz. Înaintea ei s-au clasat Anna Laşcevska (Ucraina, 13,200) şi Arianna Girllo (Italia, 12,600). Prima după calificări la bârnă, Amalia Ghigoarţă a ocupat locul 6 (11,866). Aceeași sportivă s-a clasat pe locul 8 la paralele (11,900).

La CE de la Munchen, gimnastele junioare ale României au mai obţinut o medalie de aur la sărituri, prin Sabrina Voinea, precum și medalii de argint cu echipa, respectiv la individual-compus, prin Amalia Ghigoarţă.

La CE de la Munchen participă 147 de gimnaste senioare, respectiv 112 junioare, din 37 de ţări.

Iată cum se prezintă lotul României:

Senioare

Ana Maria Bărbosu, Ioana Stănciulescu, Silviana Sfiringu, Antonia Duţă, Andreea Preda

Antrenori: Gina Gogean Groza, Cristian Moldovan şi Lucian Sandu

Junioare

Amalia Puflea, Amalia Ghigoarţă, Sabrina Maneca Voinea, Crina Tudor, Miruna Botez

Antrenori: Ramona Micu, Camelia Voinea şi Lucian Sandu

Seniori

Andrei Muntean, Gabriel Burtanete, Robert Burtanete, Răzvan Marc, Roland Modoianu

Antrenori: Marius Berbecar, Remus Jivan şi Gerard Speerstra

Juniori

David Puicea, Nicholas Ţarcă, Norbert Marcu, Flavius Borca, Andrei Titi

Antrenori: Adrian Meleancă şi Ioan Jeberean

Din delegația României mai fac parte arbitrele Angela Cacoveanu și Lili Cosma, Corina Moroșanu - directorul tehnic al FRG, Anca Mihăilescu Grigoraș - președintele Comintetului Tehnic feminin din cadrul European Gymnastics și de Emanuel Fântâneanu - șef de delegație.

Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Munchen reprezintă prima etapă de calificare pentru Jocurile Olimpice din 2024, primele 13 echipe clasate urmând să participe la Campionatele Mondiale de la Liverpool (29 octombrie - 6 noiembrie), concurs la care medaliatele obțin biletele pentru Paris.

Finanţarea deplasării echipelor feminine de gimnastică a fost asigurată de OMV PETROM, prin Fundaţia Casa Campionilor, sportivii fiind echipaţi de Christian Moreau.

Fetele vor pleca spre Munchen duminică, 7 august, la ora 17.55, iar băieţii în 14 august.

Competiţia va fi transmisă în România de Prima Sport.

Programul CE de gimnastică artistică 2022

Marți, 9 august 

Antrenament pe podium, senioare

Miercuri, 10 august 

Antrenament pe podium, junioare

Joi, 11 august 

Concurs de calificare (pentru finala pe echipe și finalele pe aparate) și Finala la Individual Compus, Senioare (4 subdiviziuni)

Subdiviziunea I: Turcia, Olanda, Letonia, Slovacia, Austria, Croația, Germania

Subdiviziunea a II-a: Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Lituania, Cipru, Malta, Suedia, Portugalia, Spania, Ungaria

Subdiviziunea a III-a: România (va începe concursul la sărituri), Norvegia, Danemarca, Elveția, Islanda, Ucraina, Slovenia, Georgia, Bulgaria, Monaco, Azerbaidjan

Subdiviziunea a IV-a: Marea Britanie, Belgia, Cehia, Grecia, Polonia, Israel, Italia, Franța;

Vineri, 12 august 

Concurs de calificare (pentru finalele pe aparate), Finale pe echipe și Individual compus Junioare (3 subdiviziuni)

Subdiviziunea I: România (va începe concursul la paralele), Franța, Germania, Danemarca, Irlanda, Israel, Bulgaria, Spania

Subdiviziunea a II-a: Slovacia, Elveția, Marea Britanie, Polonia, Croația, Grecia, Norvegia, Turcia;

Subdiviziunea a III-a: Letonia, Italia, Belgia, Portugalia, Olanda, Azerbaidjan, Islanda, Suedia, Ucraina, Liechtenstein, Malta, Ungaria, Cehia

Sâmbătă, 13 august 

Finala pe echipe Senioare

Duminică, 14 august 

Finale pe aparate Junioare și Senioare

Marți, 16 august 

Antrenament pe podium Seniori

Miercuri, 17 august 

Antrenament pe podium Juniori

Joi, 18 august 

Concurs de calificare (pentru finala pe echipe și finalele pe aparate) și Finala la Individual Compus, Seniori (3 subdiviziuni)

Subdiviziunea I: Islanda, Slovenia, Bulgaria, Polonia, Slovacia, Israel, Danemarca, Cehia, Letonia, Albania, Irlanda, Croația

Subdiviziunea a II-a: România (va începe concursul la paralele), Belgia, Austria, Olanda, Turcia, Suedia, Franța, Georgia, Finlanda, Lituania, Portugalia, Norvegia

Subdiviziunea a III-a: Ungaria, Italia, Azerbaidjan, Grecia, Armenia; Cipru, Marea Britanie, Germania, Spania, Elveția, Ucraina, Serbia, Monaco

Vineri, 19 august 

Concurs de calificare (pentru finalele pe aparate), Finale pe echipe și Individual compus, Juniori (3 subdiviziuni)

Subdiviziunea I: Belgia, Grecia, Italia, Georgia, Suedia, Germania

Subdiviziunea a II-a: România (va începe concursul la bară), Ungaria, Azerbaidjan, Austria, Luxemburg, Turcia, Portugalia, Armenia, Croația, Franța, Lituania, Spania

Subdiviziunea a III-a: Finlanda, Cehia, Israel, Bulgaria, Ucraina, Islanda, Slovenia, Elveția, Olanda, Norvegia, Slovacia, Marea Britanie

Sâmbătă, 20 august 

Finala pe echipe Seniori

Duminică, 21 august 

Finale pe aparate Juniori și Seniori

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...