CFR a câştigat cu emoţii meciul de pe teren propriu, printr-un gol spectaculos marcat de croatul Lovro Cvek (minutul 90), care a trimis pe spate, cu boltă, o minge respinsă greșit de oaspeți. S-a confirmat astfel declarația lui Dan Petrescu de dinaintea confruntării: „Meciul va fi decis de o eroare sau de o execuție deosebită”.
La finalul disputei, Ciprian Deac a declarat la Prima Sport: „Suntem foarte fericiţi. După ce am început competiţiile europene cu stângul, singura noastră şansă era să ne calificăm în grupele Conference League. Să mai spălăm un pic din ruşine (n.a. - referire la eliminarea din fața formației din Erevan). Eu cred că am fost echipa mai bună, echipa care a stat mai bine în teren, echipa mai agresivă în această seară. Cred că ne-am creat 4-5 ocazii foarte mari de gol şi ei chiar nu au avut nimic. Per total, cred că am fost echipa mai bună şi meritam să ne calificăm".
Tragerea la sorţi a grupelor Conferinței Europene este programată vineri, 26 august, la ora 15.30, la Istanbul.
Au evoluat următoarele echipele:
CFR Cluj: Scuffet - Manea, Yuri, Burcă, Camora (cpt.) - Boateng, Cvek - Deac (Kolinger, 90+7), Betancor (Păun, 70), Petrila (Roger, 90+4) - Yeboah (Muhar, 90+7)
Antrenor: Dan Petrescu.
NK Maribor: Bergsen - Zinic (Vipotnik, 90+3), Karic, Uskokovic, Sikosek (cpt.) - Antolin (Kronaveter, 46), Vidakovic - Repas, Bozic, Brnic (Lausic, 90+3) - Baturina (Sirk, 72)
Antrenor: Damir Krznar.
Arbitru: John Beaton. Asistenţi: Daniel McFarlane, Douglas Potter. Arbitrul nr. 4: Steven McLean (toţi din Scoţia)
Play-Off
Viking (Norvegia) - FCSB 1-3 (1-2 în tur)
CFR Cluj - Maribor (Slovenia) 1-0 (0-0 în tur)
Beer Shava (Israel) - Universitatea Craiova 1-1 (1-1 în tur), 4-3 la loviturile de departajare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu