Meringor a realizat o performanţă remarcabilă în 20 martie 2022, când a câştigat maratonul de la Los Angeles, cu un nou record al cursei, 2h 25,03. Tot în acest an, ea a dominat probele de fond la Campionatul Naţional de la Târgu Jiu, câştigând fără drept de apel cursele de 5.000 m şi 10.000 m. Alergătoatea care a obţinut cetăţenia română de anul trecut este colegă de antrenament cu Claudia Bobocea, iar ambele sunt pregătite de antrenorul Valentin Anghel.
Steaua a subliniat valoarea maratonistei Delvine Meringor în postarea făcută pe Facebook: „Atleta noastră este considerată ca fiind una dintre principalele candidate la cucerirea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024. Mulţumim, Delvine, pentru că ai ales să continui sub culorile roş-albastre şi sperăm să te vedem cât de curând pe podiumurile internaţionale, sub drapel!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu