Clubul Sportiv Dinamo a organizat astăzi o conferință de presă în care au fost detaliate obiectivele pentru noul sezon. De asemenea, au fost prezentați cei șapte jucători nou transferați: Alexandru Bucătaru, Andrii Akimenko, Viachaslau Bokhan, Stanislav Kasparek, Ali Zein, Lazar Kukic, Joao Pedro da Silva.
Prezent la eveniment, antrenorul Xavier Pascual a declarat: „Pentru mine, Dinamo este cea mai bună echipă din lume. Putem ieși din grupa de EHF Champions League, dar gândul nostru e la Supercupă. Avem nevoie de suporteri”, a spus tehnicianul spaniol, care a continuat: „În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor jucătorilor care au fost anul trecut la Dinamo. Noi suntem aici pentru că anul trecut am lucrat foarte bine... Ne-am reunit pe 20 iulie. Am muncit bine până acum, sunt mulțumit și avem ca obiectiv în acest sezon să ajungem în faza eliminatorie a EHF Champions League”.
Pascual a subliniat ce înseamnă formația bucureșteană: „Pentru mine, Dinamo este cea mai bună echipă din lume. Eu nu aș schimba în acest moment echipa mea cu altă echipă. Am jucătorii pe care i-am dorit și cu care voi lucra”. De asemenea s-a referit și la meciul de deschidere al noului an competițional: „Despre Supercupă, Dinamo - Steaua este un derby, cel mai important meci pentru noi. Nu va fi ușor. Trebuie să jucăm bine și să avem fanii cu noi. Avem nevoie de ei, pentru fiecare meci. Când jucam cu ei în tribună, echipa nu juca în șapte, ci în mult mai mulți”.
Prezentă la conferința de presă, Georgeta Andrunache, vicepreședintele clubului, a declarat: „CS Dinamo va susține în continuare echipa de handbal, care a adus multe bucurii clubului, partenerilor și fanilor. Avem obiective îndrăznețe în acest an”.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu