Xavi Hernandez a început meciul cu Robert Lewandowski titular, iar acesta a deschis scorul în minutul 3, fructificând pasa lui Pedri. Apoi, în minutul 5, rolurile s-au inversat, Lewandowski pasând pentru golul lui Pedri. Până la pauză, Barcelona a mai înscris prin Ousmane Dembele (min. 10) și Pedri (min. 19), ultimul tot dintr-o pasă a lui Lewandowski. La pauză, Xavi a efectuat şaspte schimbări şi nou intratul Aubameyang a marcat în minutul 49. Rezultatul final a fost stabilit de Frenkie de Jong, în minutul 84.
FC Barcelona va debuta în ediția 2022/2023 din La Liga, sâmbătă, 13 august, acasă, cu Rayo Vallecano.
Robert Lewandowski a fost prezentat oficial de FC Barcelona, vineri, 6 august, pe stadionul Camp Nou, în faţa peste 50.000 de suporteri. Atacantul polonez s-a declarat „mândru", dar şi conştient de „provocarea enormă" care îl aşteaptă la FC Barcelona. „Sunt foarte mândru că sunt aici (...) Este o provocare uriaşă pentru mine, nu doar ca atacant, dar de asemenea pentru a insufla şi coechipierilor dorinţa de a da tot ce au mai bun pe teren", a spus Lewandowski, care a adăugat. „Ştiu că nu a fost uşor pentru club în ultima vreme (...) dar ştiu că această echipă poate mult mai mult, are un potenţial enorm"
În 19 iulie, internaţionalul polonez a fost transferat pentru o perioadă de cinci ani competiționali, de la Bayern Munchen, pentru 50 de milioane de euro. Lewandowski va purta în ediția 2022/2023 tricoul cu numărul 9, cel care a fost purtat în campionatul trecut de olandezul Memphis Depay.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu