Preşedinte la FC Hermannstadt, Dani Coman a declarat, luni, 1 august, după remiza (1-1) cu FC Botoşani, că nici autorităţile locale, nici oamenii de afaceri nu ajută clubul: „Am crezut că, odată cu promovarea, lucrurile se vor schimba în bine. Din păcate, nu s-a schimbat absolut nimic. Sunt aceleaşi probleme. Mă întreb în fiecare zi de ce se mai construieşte stadionul la Sibiu. Pentru ce? Dacă această echipă nu are pic de sprijin, nu există pic de interes de la nimeni din Sibiu, exceptând-o pe doamna Daniela Câmpean (n.r. - preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu), care ne-a ajutat atât cât a putut. De ce la alte echipe, în alte judeţe, Buzău, Piteşti, Iaşi, Cluj, se pot finanţa echipele de către Primărie, iar la Sibiu nu? Dacă nu se vrea ca această echipă să facă performanţă, să ne spună, să ne luăm bagajele şi să plecăm! Am ajuns în situaţia în care îmi e ruşine să intru în vestiar. Nu e normal. Am venit aici să mă ocup de fotbal. Sunt jucători de mare caracter aici. Niciodată n-au comentat nimic, indiferent unde s-au antrenat. Ce să le spunem, că aşteptăm banii din drepturile TV? Să aştepte în fiecare săptămână că se va întâmpla ceva la clubul ăsta?", a spus Coman la Digisport.
Fostul fotbalist a subliniat că se gândeşte să plece: „Dacă nu vrem să supărăm oamenii, eu vreau să-i supăr pe toţi. Toţi oamenii de afaceri din Sibiu, autorităţile locale. Să se supere pe mine, dar să ajute echipa. Dani Coman şi-a îndeplinit obiectivul la Sibiu, dar este echipa sibienilor, nu a mea. Da, iau în calcul serios să plec. Pentru că îmi doresc să fac performanţă. Vreau ca toată lumea să fie mulţumită, să fie plătită la zi. Ultimul salariu a venit în luna aprilie. Gândiţi-vă cum vin jucătorii la antrenament! Dacă toată săptămâna stai şi te gândeşti că n-ai bani să-ţi plăteşti ratele la bancă, că ai familie, că îţi întreţii părinţii, nu poţi să te motivezi şi să joci. Dar băieţii au făcut-o exemplar de fiecare dată. De şase luni, Ştefan Băcilă plăteşte singur la Hermannstadt. Nu mai poate! Sunt alte timpuri. Sunt extrem de multe probleme", a concluzionat Dani Coman, care a mai trecut printr-o experiență asemănătoare la Astra Giurgiu.
Pentru FC Hermannstadt a marcat Paraschiv, în minutul 53, iar pentru FC Botoşani a punctat Florescu, în minutul 72, din penalty.
Au evoluat următoarele formații:
Hermannstadt: Iliev - Butean, Bejan, I. Stoica, Opruţ - Biceanu (Năstăsie, 70), Mino, Alhassan - P. Petrescu (Balaure, 78), D. Paraschiv (Buhăcianu, 70), Oroian (Popescu, 77)
Antrenor: Marius Măldărăşanu
FC Botoşani: Pap - Sno, Dican, Şeroni, Ţigănaşu - Perianu (Sylla, 77), Mussis (Florescu, 65) - Tisdell (Roman II, 66), Santos, Mailat (Tîrcoveanu, 50)- Camara (Grubac, 77)
Antrenor: Mihai Teja
Arbitru: Radu Petrescu. Asistenți: Radu Ghinguleac şi Mircea Grigoriu. Arbitrul nr. 4: Ionuţ Coza.
Camera VAR: Andrei Chivulete şi Mihai Marica
Superliga 2022/2023
Etapa a 3-a
Vineri, 29 iulie
FC Argeş - Universitatea Cluj 3-1
Farul Constanţa - Chindia Târgovişte 0-0
Sâmbătă, 30 iulie
FC Voluntari - UTA Arad 3-0
FC CFR 1907 Cluj - CS Mioveni 4-2
Duminică, 31 iulie
Petrolul Ploieşti - Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1
Universitatea Craiova - FC Rapid 1923 0-1
FCSB – FC U Craiova 1948 1-1
Luni, 1 august
FC Hermannstadt - FC Botoşani 1-1
Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.
Clasament
1. Farul 7 puncte
2. FC Botoșani 7 puncte
3. FC Voluntari 6 puncte
4. Rapid 6 puncte
5. CFR Cluj 6 puncte
6. FC Argeș 6 puncte
7. Sepsi 5 puncte
8. Hermannstadt 5 puncte
9. FCU Craiova 4 puncte
10. UTA 3 puncte
11. Univ. Craiova 2 puncte
12. ”U” Cluj 2 puncte
13. Chindia 2 puncte
14. FCSB 2 puncte
15. Petrolul 1 puncte
16. CS Mioveni 0 puncte
Etapa a 4-a
Vineri, 5 august
Ora 19.00: ”U” Cluj - Petrolul Ploiești
Sâmbătă, 6 august
Ora 19.00: Hermannstadt - FC Voluntari
Ora 21.45: Rapid - FC Argeș
Duminică, 7 august
Ora 16.00: Sepsi - UTA
Ora 18.30: Chindia - CFR Cluj
Ora 21.30: FCU Craiova - Univ. Craiova
Luni, 8 august
Ora 18.00: FC Botoșani - Farul Constanța
Ora 21.00: CS Mioveni - FCSB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu