Născut în 2 mai 2001, la Arad, Miculescu evoluează ca atacant lateral şi va purta tricoul cu numărul 11. El s-a format ca fotbalist trecînd pe la Electrica Timișoara (2007-2014), Academia Gheorghe Hagi (2014/2015), Regal Sport București (2015/2016) și UTA (2016-2018). Ultima grupare l-a promovat la seniori. Din 2017, el a disputat 104 meciuri și a înscris 16 goluri. Miculescu a evoluat pentru România U18, U19, U21 și selecționata olimpică.
Născut în 9 aprilie 1990, la Brașov, Bogdan Rusu joacă pe postul de atacant central și va purta tricoul cu numărul 90. Format ca fotbalist la CSȘ Brașovia (1997-2008), acesta a evoluat în cariera sa pentru FC Ghimbav (2008/2009), Aerostar Bacău (2009/2010), Farul Constanța (2010), Astra Giurgiu (2011-2013), Dacia Unirea Brăila (2012/2013), Gauss Bacău (2013-2015), Brașov (2015/2016), Foresta Suceava (2016/2017), Hermannstadt (2017-2019), Petrolul Ploiești (2019), Dunărea Călărași (2019/2020) și Mioveni (2020-2022).
Cei doi s-au pregătit deja în Baza Sportivă FCSB şi vor face parte din delegaţia FCSB care se va deplasa marţi dimineaţă în Slovacia, pentru întâlnirea cu DAC 1904, din preliminariile UEFA Europa Conference League.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu