Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 11 august 2022

FOTBAL / CONFERINȚA EUROPEANĂ: Mirel Rădoi a mulțumit tribunei pentru susținere

Cu Mirel Rădoi la primul meci ca antrenor principal, Universitatea Craiova s-a calificat, astăzi (joi, 11 august), în Play-Off-ul ediției 2022/2023 a Conference League. Formația din Bănie s-a impus cu 3-0 în manșa secundă din turul trei preliminar în fața echipei ucrainene Zoria Luhansk (în tur, în Polonia, a fost 0-1). Mirel Rădoi și-a felicitat jucătorii și a mărturisit că sentimentul pe gazon a fost ca la meciurile echipei naţionale. 

Tehnicianul echipei Universitatea Craiova a spus după meci la Digi Sport: „Fericiţi, toată lumea. Vreau să încep cu felicitări jucătorilor. Foarte multă lume s-a îndoit de posibilităţile lor după meciul tur şi în seara asta au arătat că pot. Felicitări şi lui Laszlo Balint ţşi stafului. Atmosfera a fost una senzaţională. Sentimentul la firul ierbii a fost ca la meciurile naţionalei României. Ne-a ajutat foarte mult tribuna. Tot stadionul ne-a împins de la spate. Lucrul cel mai potrivit în seara asta a fost atitudinea. Le-am spus jucătorilor înainte de meci să joace de plăcere, să avem mai mult curaj... Nu vă mai gândiţi la lucrul ăsta, pentru că în momentul în care a începe partida toţi veţi greşi, important este ca greşelile să fie cât mai mici”.

Golurile întâlnirii de pe Stadionul „Ion Oblemenco” au fost marcate de Raul Silva (min. 5), Baiaram (min. 53) şi Creţu (min. 57). Craiovenii pierduseră cu 0-1 în tur. În Play-Off-ul Conferinței Europene, Universitatea Craiova va întâlni pe Hapoel Beer-Sheva FC (Israel).

Mirel Rădoi a folosit următorii jucători: Lazar – Screciu, Papp, Raul Silva – Hanca (Vătăjelu, 74), Al. Creţu (Căpăţînă, 65), Mateiu, Bancu – Baiaram (Roguljic, 74), Koljic (Markovic, 65), Ivan (Rivaldinho, 90). 

Conferința Europeană - ediția 2022/2023

Turul 3 preliminar

CFR Cluj - Şahtior Soligorsk 1-0 (0-0 în tur)

FCSB - Dunajska Streda 1-0 (1-0 în tur)

Djurgardens - Sepsi 3-1 (3-1 în tur)

Universitatea Craiova - Zoria Luhansk 3-0 (0-1 în tur)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...