În ultimul tur al calificărilor, Bara a învins-o cu 7-6/5, 6-4 pe japoneza Nao Hibino (215 WTA). Confruntatea a durat două ore şi patru minute. Prin accederea pe tabloul principal, românca şi-a asigurat 62.000 de euro și 40 de puncte WTA.
În calificări va juca pentru un loc pe tabloul principal şi Mihaela Buzărnescu (118 WTA şi cap de serie numărul 15), împotriva sportivei Mirjam Bjorklund (Suedia, 150 WTA şi favorită 31). Meciul se va disputa vineri.
Două dintre reprezentantele noastre au pierdut în turul 1. Alexandra Cadanţu Ignatik (152 WTA) a fost învinsă cu 6-1, 6-1 de germana Jule Niemeier (103 WTA şi cap de serie numărul 2). Confruntarea a durat o oră şi 21 de minute. Evoluând în manșa inaugurală, Gabriela Lee (151 WTA) a fost întrecută cu 6-7/4, 6-3, 6-1, de Aleksandra Krunic (Serbia, locul 117 WTA şi cap de serie cu numărul 13). Meciul a durat o oră şi 52 de minute de joc.
Pe tabloul principal sunt calificate direct Simona Halep (19 WTA), Sorana Cîrstea (27 WTA), Gabi Ruse (52 WTA), Irina Begu (62 WTA) şi Ana Bogdan (91 WTA). Ocupantă a locului 69 WTA, Jaqueline Cristian nu va participa la Roland Garros din cauza unei accidentări.
La masculin, Marius Copil (locul 246 ATP) l-a învins cu 6-4, 6-4 pe francezul Evan Furness (212 ATP), beneficiar al unui wild card, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o oră şi 14 minute. În turul 2, Copil a pierdut (2-6, 3-6) în fața italianului Giulio Zeppieri, locul 215 mondial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu