Begu a trecut cu 6-1, 6-4 de franțuzoaica Leolia Jeanjean (227 WTA). Beneficiară a unui wild card, aceasta a furnizat o mare surpriză în turul precedent, când a eliminat-o (6-2, 6-2) pe Karolina Pliskova (Cehia, locul 8 WTA). Disputa dintre Begu și Jeanjean a durat o oră şi 25 de minute.
În optimile de finală, Begu o va înfrunta pe învingătoarea meciului dintre americanca Jessica Pegula (11 WTA) și slovena Tamara Zidansek (25). Irina și-a egalat cea mai bună performanță a ei la Roland Garros. Iată fazele atinse de ea la turneul parizian:
2011 - turul 2 (S. Kuznețova)
2012 - turul 2 (K. Kanepi)
2013 - turul 1 (S. Soler)
2014 - n-a participat
2015 - turul 3 (P. Kvitova)
2016 - optimi de finală (S. Rogers)
2017 - turul 1 (D. Marino)
2018 - turul 3 (C. Garcia)
2019 - turul 3 (A. Anisimova)
2020 - turul 2 (S. Halep)
2021 - turul 1 (S. Williams)
Participantă și în proba de dublu, Irina Begu a fost eliminată în turul 2. Românca şi colega sa, Camila Osorio (Columbia), au pierdut (0-6, 4-6) meciul franțuzoaicele Caroline Garcia și Kristina Mladenovici, beneficiarele unui wild card. Confruntarea s-a încheiat după 68 de minute. Premiul pentru participarea în turul 2 la dublu este 23.920 de euro. Cele două jucătoare vor primi de 130 de puncte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu