Șucu a declarat: “Ne dorim să reuşim să construim un club care să îşi respecte fanii. Să îşi respecte jucătorii şi angajaţii şi să respecte societatea în care trăim. Să se comporte fiscal ireproşabil, să fie profitabil şi să fie în acelaşi timp câştigător. Mulţi dintre dumneavoastră aţi putea spune că aşa ceva nu se poate şi nu există. Şi el va exista. Pentru că există seriozitate”, a spus Şucu, care a încercat să detalieze: “Cum o vom face? Sunt două planuri. Este planul sportiv pe care Nico (n.r. - Daniel Coman) îl realizează împreună cu antrenorii şi cu jucătorii pe baza bugetelor pe care le discută împreună cu proprietarii şi există planul organizaţional. Sunt două competiţii în Liga 1, nu e doar competiţia pe care o vedem la televizor, cea sportivă. Există şi competiţia organizatorică în spate. Nu sunt implicat în competiţia sportivă în niciun fel şi nu intenţionez să mă implic. N-am competenţe să pot ajuta cu ceva. Dar în partea organizatorică cam asta fac de vreo 25 de ani. Asta vom face. Ce vom face? Linii de business clare, responsabilităţi clare, obiective clare, bugete... Anul acesta vom avea la dispoziţia echipei şi a clubului ca buget în jur de 7 milioane de euro. Nico trebuie să aibă un traseu foarte clar, în care să ştie ce are anul ăsta, ce are în viitor şi ce are anul următor. Anul ăsta are 7. Anul viitor va avea 10. Anul următor va avea 14. Şi până la 24 mai e puţin”, a adăugat noul acționar.
Wikipedia
Rezultatele căutării
miercuri, 25 mai 2022
FOTBAL / ROMÂNIA: FC Rapid va avea un buget anual de 7 milioane de euro
Prezentat ca nou acţionar la FC Rapid, Dan Şucu a anunţat bugetul clubului: 7 milioane de euro. “Nu are ce căuta banul public în fotbal”, a afirmat acesta, astăzi (miercuri, 25 mai), într-o conferinţă de presă. Șucu a vorbit despre investiţii, dar şi despre ce îşi propune să facă la formația giuleșteană împreună cu conducerea sportivă a grupării.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”
Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...
-
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, astăzi (joi, 13 octombrie), programul etapei cu numărul 16 din ediția 2022/2023 a Superligii. ...
-
Federaţia Internaţională de Judo (IJF) a anunţat într-un comunicat postat pe site-ul oficial, duminică, 6 martie, că preşedintele Rusiei, Vl...
-
Echipa de fotbal a Italiei s-a calificat în finala Euro 2020. Squadra Azzurra a trecut la loviturile de departajare (4-2), la Londra, pe Wem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu