În ultimul an, s-a vorbit tot mai des despre plecarea lui Mbappe. Săptămâna aceasta, ”Marca” a oferit mai multe detalii despre conţinutul contractului care ar urma să acopere cinci ani. Jucătorul ar primi 30 de milioane de euro anual, dar și un bonus la semnătură de 120 de milioane de euro! Ceea ce ar reprezenta un record.
Pe de altă parte, „AS” a scris că francezul va avea între 40 şi 60 de milioane de euro salariu (adică cel mai mare salariu din istoria clubului) pe an competițional (cu un contract care urmează să fie definit între patru şi şase ani), precum și o primă de instalare de 100 de milioane de euro.
Deunăzi, fostul internaţional francez Jean-Pierre Papin a declarat că fotbalistul Kylian Mbappe ar trebui să plece la Real Madrid dacă acesta este “visul său”. “Un fotbalist, dacă are visuri, trebuie să le transforme în realitate. Dacă visul său este să joace la Real Madrid, trebuie să facă asta, altfel va regreta toată viaţa”, a afirmat câştigătorul Balonului de Aur din 1991 pentru AFP.
Format ca fotbalist la Bondy (2004-2011) și Clairefontaine (2011-2013), Kylian Mbappé Lottin a fost lansat în fotbalul mare de AS Monaco, grupare pentru care a disputat și primele meciuri ca profesionist, între 2015 și 2018. Împrumutat inițial la PSG, el a devenit jucătorul formației din Paris în 2019. Un an mai apoi, Mbappe a fost declarat cel mai scump jucător de fotbal din lume, fiind estimat la 265 milioane de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu