Aflată pe locul 63 WTA, Irina Begu a fost pe punctul să fie descalificată... În meciul disputat în turul al doilea al turneului de mare șlem de la Roland Garros, bucureșteanca a aruncat racheta spre scaunul ei, iar aceasta a sărit și a lovit un copil aflat în tribună! Supervizorul partidei a intervenit, însă a considerat că n-a fost vorba despre un gest premeditat astfel încât s-a limitat să o avertizeze pe româncă.
Incidentul s-a petrecut atunci când tabela indica 7-6/3, 3-6, 2-0, 15-0 pentru rusoaica Ekaterina Alexandrova (31 WTA), pe serviciul acesteia. În acel moment, Irina Begu s-a îndreptat spre marginea terenului și a aruncat racheta, care a lovit scaunul de odihnă şi a ricoşat în tribună, lovind un copil aflat pe primul rând. Gestul nu a fost unul violent. Mai degrabă acesta a venit din frustrarea româncei care intenționa să schimbe racheta. Imediat, Irina şi-a cerut scuze.
În acest context, arbitrul de scaun a chemat supervizorul turneului, care a decis ca meciul să continue. Apoi, Alexandrova a discutat şi ea cu spervizorul, părând că e nemulţumită de faptul că românca nu a fost descalificată. Irina a fost avertizat, iar partida s-a reluat după o pauză de câteva minute. În final, bucureșteanca s-a impus cu 6-7/3, 6-3, 6-4. După meci, ea a discutat cu copilul pe care l-a lovit, iar apoi s-a fotografiat alături de el.
Mâine (sâmbătă, 28 mai), în turul 3 la simplu, Begu o va întâlni pe franțuzoiaca Leolia Jeanjean (26 de ani), o jucătoare aflată pe locul 227 WTA. Beneficiară a unui wild card, aceasta a eliminat-o (6-2, 6-2) pe Karolina Pliskova (Cehia, locul 8 WTA). Meciul dintre româncă şi Jeanjean va fi primul al zilei pe terenul ”Suzanne-Lenglen”, ceea ce înseamnă că va începe la ora 12.00.
Pe de altă parte, Irina Begu a fost eliminată astăzi în turul 2 al probei de dublu. Românca şi colega sa, Camila Osorio (Columbia), au pierdut (0-6, 4-6) meciul franțuzoaicele Caroline Garcia și Kristina Mladenovici, beneficiarele unui wild card. Confruntarea s-a încheiat după 68 de minute. Premiul pentru participarea în turul 2 la dublu este 23.920 de euro. Cele două jucătoare vor primi de 130 de puncte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu