Având în față o jucătoare de 18 ani și înaltă de 1,7 metri, Simona n-a făcut un meci grozav, însă a reușit să se detașeze în setul decisiv. Românca a fost incomodată de stilul rivalei sale, o stângace cu lovituri în forță. Ea a recunoscut după meci, chiar pe teren, că s-a confruntat cu destule probleme: "Vă mulţumesc pentru atmosfera frumoasă. Sunt foarte fericită că sunt din nou la Roland Garros. Nu am jucat anul trecut aici. Mi-a lipsit această atmosferă şi, chiar dacă a fost o victorie dificilă, mă bucur că am câştigat. În al doilea set, ea a lovit mingea puternic şi nu am avut răspuns, dar, într-adevăr, am rămas concentrată, am rămas puternică şi sunt foarte fericită că am putut termina acest meci”.
Chestionată asupra obiectivelor sale la această ediţie, Halep a fost prudentă în răspunsul ei: ”Să joc mai bine în turul următor. Acesta este obiectivul şi mă concentrez asupra lui. Vreau să dau totul de fiecare dată când intru pe teren şi să lupt, ca astăzi. Îmi place atmosfera, suporterii mă încurajează întotdeauna, am jucat câteva finale aici. Am un public mare. Merci beaucoup! Acum am un antrenor francez. Probabil că voi învăţa limba franceză în viitor, ca să pot vorbi în franceză, aici".
La meci au asistat Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Vrigina Ruzici, precum şi părinţii Simonei.
În turul 2, Simona Halep o va întâlni pe chinezoaica Qinwen Zheng (74 WTA). Românca a învins-o cu 6-3, 6-2 pe asiatică, la începutul anului, în semfinale turneului Melbourne Summer Set 1.
Calificarea în turul al doilea îi va aduce fostului lider mondial 86.000 de euro şi 70 de puncte WTA.
Simona Halep a câştigat turneul de la Roland Garros în 2018 şi a fost finalistă în 2014 şi 2017. Anul trecut, ea nu a participat, fiind accidentată, iar în 2020, a părăsit întrecerea în optimile de finală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu