Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 17 mai 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: CSA Steaua protestează față de excluderea echipei din barajul de menținere/promovare în Liga 1

Clasată pe locul 4 în Play-Off-ul Ligii 2, echipa de fotbal CSA Steaua n-a primit permisiunea din partea Federației Române de Fotbal (FRF) de a participa la „barajul” de menținere/promovare în divizia de elită. În locul grupării militare, care nu îndeplinește condițiile juridice, a fost nominalizată Concordia Chiajna, care a terminat pe poziția a 5-a în liga secundă.

Într-un comunicat remis de clubul militar se precizează: ”Clubul Steaua București își exprimă indignarea față de decizia Federației Române de Fotbal, care a anunțat, printr-un comunicat pe site-ul www.frf.ro, că echipele participante la barajul pentru promovare în Liga 1 sunt echipele Universitatea Cluj și Concordia Chiajna.

Considerăm că decizia Federației Române de Fotbal este nedreaptă față de clubul nostru, care a terminat play-off-ul Ligii a 2-a pe poziția a 4-a a clasamentului, câștigându-și astfel dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în prima ligă, conform principiului meritului sportiv, reglementat și de articolul 70 din statutul Federației Române de Fotbal. (Art 70-Dreptul unui club de a participa la campionatele naționale depinde de meritul sportiv al acestuia).

Potrivit UEFA nu există nicio reglementare în regulamentele de licențiere, prin care este interzisă participarea cluburilor de drept public într-o competiție națională și internațională. Mai mult, Steaua București a depus în timp oportun dosarul complet de licențiere și considerăm că suntem printre puținele cluburi din România care beneficiază de o bază sportivă la cele mai înalte standarde.

Nu în ultimul rând,  este curios cum Federația Română de Fotbal a ales să anunțe echipele participante la barajul de promovare în prima ligă, fără nicio înștiințare oficială prin care să argumenteze interzicerea dreptului echipei Steaua București de a evolua în partidele de baraj și credem că o asemenea decizie, care nemulțumește întreaga suflare stelistă, trebuia fundamentată pe baza regulamentelor în vigoare ale UEFA și FRF.

Clubul Steaua București așteaptă cu interes motivarea Federației Române de Fotbal prin care trebuie să ni se aducă la cunoștință care sunt regulamentele, aprobate și actualizate conform statutelor, care ne interzic disputarea meciurilor de baraj”.

Iată programul meciurilor de baraj este următorul:

Sâmbătă, 21 mai

Concordia Chiajna (locul 5 în Liga 2) - Chindia Târgovişte (locul 13 în Liga 1)

Universitatea Cluj (locul 3 în Liga 2) - Dinamo Bucureşti (locul 14 în Liga 1)

Duminică, 29 mai

Chindia Târgovişte (locul 13 în Liga 1) - Concordia Chiajna (locul 5 în Liga 2)

Dinamo Bucureşti (locul 14 în Liga 1) - Universitatea Cluj (locul 3 în Liga 2)

Clasată pe locul 4 în Play-Off-ul Ligii 2, CSA Steaua nu a primit dreptul de a disputa ”barajul” din cauza situaţiei juridice a clubului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...