Bayern Munchen n-a izbutit decât să limiteze proporțiile eșecului prin golul lui Lewandowski din minutul 34. Mainz a punctat prin Burkardt (min. 19), Niakhate (min. 28) și Barreiro (min. 57). La Dortmund, Borussia a suferit un eșec (3-4) cu Bochum... Au marcat: Haaland (min. 19 – penalty, 30 – penalty, 62), respectiv Polter (min. 3), Holtmann (min. 8), Locadia (min. 81), Pantovic (min. 85 – penalty).
Cum Bayern este virtual campioană în Germania, antrenorul Julian Nagelsmann le-a dat două zile libere jucătorilor săi, duminică şi luni, iar aceştia au plecat la Ibiza, în Insulele Baleare. Potrivit cotidianului ”Bild”, doar patru fotbalişti au rămas acasă: Thomas Muller, Kingsley Coman, Dayot Upamecano şi Bouna Sarr.
După ce s-a aflat despre această „excursie în grup”, mai mulți oameni de fotbal din Germania au criticat echipa bavareză. Lothar Matthaus a considerat scurta vacanţă drept "inacceptabilă" şi a precizat că ar fi luat "măsuri mai dure" dacă ar fi fost antrenor. "Este absolut inacceptabil, mai ales după un meci ca acesta. Dacă ar fi câştigat ieri, aş fi spus: <<staţi în Ibiza trei zile>>. Dacă aş fi în locul lui Nagelsmann, aş lua măsuri mai dure: zilele de odihnă după un astfel de meci ar trebui anulate", a declarat el pentru Sky Germania.
O poziție similară a avut și Felix Magath, care a antrenat-o pe Bayern între 2004 şi 2007: "Nu ştiu cum poate o echipă să spună: <<Pentru noi, sezonul nu se termină la capăt, îl terminăm cu trei săptămâni înainte>>. Asta nu serveşte Bundesliga sau competiţiei. Tocmai am citit asta (n.r. - despre excursia la Ibiza). Ce pot să spun? Echipele englezeşti fac asta de mult timp, dar nu ştiu dacă după rezultate de genul acesta. Cu siguranţă că nu aş permite aşa ceva. Aşa ceva nu mi-ar trece prin minte. Să vedem cum merge treaba mai departe. Sărbătorirea unui campionat este de înţeles o dată, dar nu timp de trei săptămâni", a spus el.
Confruntată cu aceste poziții, Bayern Munchen a reacționat prin directorul sportiv Hasan Salihamidizic: "Săptămâna trecută, jucătorii ne-au informat că ar dori să petreacă cele două zile libere de antrenamente în grup, la Ibiza. Am acceptat acest lucru ca un team-building. Ca jucător, am învăţat cum te întăreşte o înfrângere. O astfel de acţiune comună a echipei poate fi o bază importantă", a spus el.
Germania - Bundesliga
Etapa a 32-a
Vineri, 29 aprilie
Union Berlin - Greuther Furth 1-1
Sâmbătă, 30 aprilie
Mainz - Bayern Munchen 3-1
Borussia Dortmund – Bochum 3-4
Augsburg – FC Koln 1-4
Stuttgart – Wolfsburg 1-1
Arminia Bielefeld – Hertha Berlin 1-1
Hoffenheim – Freiburg 3-4
Luni, 2 mai
Leverkusen – Frankfurt 2-0
Borussia Monchengladbach – Leipzig 3-1
Clasament
1. Bayern Munchen 75 puncte
2. Borussia Dortmund 63 puncte
3. Bayer Leverkusen 58 puncte
4. Freiburg 55 puncte
5. RB Leipzig 54 puncte
6. FC Koln 52 puncte
7. Union Berlin 51 puncte
8. Hoffenheim 46 puncte
9. Mainz 42 puncte
10. Borussia MGladbach 41 puncte
11. Eintracht Frankfurt 40 puncte
12. Bochum 39 puncte
13. Wolfsburg 35 puncte
14. Augsburg 38 puncte
15. Hertha Berlin 33 puncte
16. VfB Stuttgart 29 puncte
17. Arminia Bielefeld 27 puncte
18. Greuther Furth 18 puncte
Etapa a 33-a
Vineri, 6 mai
Ora 21.30: Bochum - Arminia Bielefeld
Sâmbătă, 7 mai
Ora 16.30: Greuther Furth - Borussia Dortmund
Ora 16.30: Hoffenheim - Bayer Leverkusen
Ora 16.30: Freiburg - Union Berlin
Ora 16.30: FC Koln - Wolfsburg
Ora 19.30: Hertha Berlin - Mainz
Duminică, 8 mai
Ora 16.30: Eintracht Frankfurt - Borussia MGladbach
Ora 18.30: Bayern Munchen - VfB Stuttgart
Ora 20.30: RB Leipzig - Augsburg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu