Miile de spectatori prezenţi pe stadion au fluturat steaguri ale Ucrainei şi s-au alăturat jucătorilor într-un mesaj de susţinere a ţării atacate de Rusia. Toate încasările obținute prin organizarea acestei partide vor fi donate asociaţiilor de ajutorare a civililor ucraineni.
Fostul internaţional ucrainean de fotbal Andrei Voronin, totodată cel care a comentat meciul pentru canalul german ProSieben, a declarat: "Acest meci este foarte important, pentru echipa noastră şi pentru ţara noastră. Simţim că nu suntem singuri. Lumea întreagă este alături de noi".
Acest meci cu Borussia Moenchengladbach a fost important pentru Ucraina şi din punct de vedere sportiv, întrucât aceasta echipă urmează să dispute meciuri de calificare la Campionatul Mondial din 2022. Mai ecxact, va susține semifinala de baraj cu Scoţia, în 1 iunie, iar în cazul unui succes finala cu Ţara Galilor, în 5 iunie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu