Federația Română de Fotbal a precizat pe site-ul oficial că Istvan Kovacs va fi ajutat de arbitrii asistenți Vasile Marinescu și Ovidiu Artene. Al patrulea oficial va fi elvețianul Sandro Schaerer. De sistemul de asistență video se vor ocupa germanii Marco Fritz, Christian Dingert și Bastian Dankert.
Istvan Kovacs va conduce prima sa finala europeană la nivel de formații de club. În acest an competițional, românul a condus 10 partide în competițiile continentale intercluburi, inclusiv prima manșă a semifinalei Ligii Campionilor, Manchester City - Real Madrid 4-3.
Ultimul arbitru român care a condus o finala de cupa europeană la fotbal a fost Ion Crăciunescu, în ediția 1994/1995 a Ligii Campionilor, când Ajax Amsterdam a câștigat cu 1-0 disputa cu AC Milan.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu