Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 9 mai 2022

FORMULA 1: Max Verstappen a bifat victoria cu numărul 23 în ”Marele Circ”

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câştigat, duminică, 8 mai, prima ediţie a Miami Grand Prix, a cincea etapă a ediției 2022 a Campionatului Mondial de Formula 1, fiind urmat de piloţii Ferrari, Charles Leclerc (Monaco) şi Carlos Sainz jr (Spania). Cu 63 de clasări pe podium, batavul a intrat în Top 10. 

Cursa de la Miami a fost animată îndeosebi după start și spre final. Leclerc a plecat din pole position şi şi-a păstrat poziţia după primul tur. Colegul său de la Ferrari, Carlos Sainz, al doilea pe grilă, a fost întrecut în primele viraje de Max Verstappen, al treilea la start. Olandezul a ţinut aproape de liderul cursei. După nouă tururi, el a atacat şi l-a depăşit pe rivalul de la Ferrari.

Verstappen, Leclerc, Sainz Jr, Perez şi Bottas şi-au păstrat poziţiile până în turul 41/57, când un accident produs între monoposturile britanicului Lando Norris (McLaren) şi francezului Pierre Gasly (Alpha Tauri) a dus la neutralizarea cursei cu Safety Car. Întrecerea s-a reluat în turul 47, iar trei tururi mai târziu Bottas a greşit şi a fost întrecut de piloţii Mercedes, Russel şi Hamilton. Este de remarcat faptul că nici de data aceasta echipa care deține titlul mondial la constructori n-a izbutit să claseze nicio mașină pe podium. 

La Miami, Max Verstappen a obţinut a treia victorie în 2022, a doua consecutivă, respectiv pe aceea cu numărul 23 din carieră. El ocupă locul 10 după numărul clasărilor pe podium (63), înaintea lui fiind Hamilton (183), Michael Schumacher (155), Vettel (122), Prost (106), Raikkonen (103), Alonso (98), Senna (80), Barrichello (68) și Bottas (67). 

Următoarea etapă a CM de Formula 1 va avea loc pe Circuitul Catalunya, în 22 mai.

Clasamentul Marelui Premiu de la Miami (308,484 km)

1. Max Verstappen (Olanda / Red Bull) 1h 34:24.258

2. Charles Leclerc (Monaco / Ferrari) la  3,786

3. Carlos Sainz Jr (Spania / Ferrari) la 8,229

4. Sergio Pérez (Mexic / Red Bull) la 10,638

5. George Russell (Marea Britanie / Mercedes) la 18,582

6. Lewis Hamilton (Marea Britanie / Mercedes) la 21,368

7. Valtteri Bottas (Finlanda / Alfa Romeo) la 25,073

8. Esteban Ocon (Franţa / Alpine-Renault) la 28,386

9. Fernando Alonso (Spania / Alpine-Renault) la 32,128

10. Alexander Albon (Thailanda / Williams-Mercedes) la 32,365

11. Daniel Ricciardo (Australia / McLaren-Mercedes) la 35,902

12. Lance Stroll (Canada / Aston Martin-Mercedes) la 37,026

13. Yuki Tsunoda (Japonia / AlphaTauri-Honda) la 40,146

14. Nicholas Latifi (Canada / Williams-Mercedes) la 49,136

15. Mick Schumacher (Germania / Haas F1 Team) la 1:13,305

Au abandonat:

Zhou Guanyu (China / Alfa Romeo-Ferrari) turul 7 (probleme tehnice)

Lando Norris (Marea Britanie / McLaren-Mercedes) turul 41 (accident)

Pierre Gasly (Franţa / AlphaTauri-Red Bull) turul 46 (accident)

Sebastian Vettel (Germania / Aston Martin) turul 54 (acroșaj)

Kevin Magnussen (Danemarca / Haas-Ferrari) turul 56 (eleron)

Cel mai rapid tur de cursă:

Max Verstappen (turul 54) - 1:31,361

Clasamente generale

Clasamentul piloţilor

1. Charles Leclerc (Monaco / Ferrari) 104 puncte

2. Max Verstappen (Țările de Jos / Red Bull)  85

3. Sergio Perez (Mexic / Red Bull) 66

4. George Russell (Marea Britanie / Mercedes) 59

5. Carlos Sainz Jr (Spania / Ferrari) 53

6. Lewis Hamilton (Marea Britanie / Mercedes) 36

7. Lando Norris (Marea Britanie / McLaren-Mercedes) 35 puncte

8. Valtteri Bottas (Finlanda / Alfa Romeo-Ferrari) 30 puncte

9. Esteban Ocon (Franţa / Alpine-Renault) 24 puncte

10. Kevin Magnussen (Danemarca / Haas-Ferrari) 15 puncte

11. Daniel Ricciardo (Australia / McLaren-Mercedes) 11 puncte

12. Yuki Tsunoda (Japonia / AlphaTauri-Honda) 10 puncte

13. Pierre Gasly (Franţa / AlphaTauri-Red Bull) 6 puncte

14. Sebastian Vettel (Germania / Aston Martin) 4 puncte

15. Alexander Albon (Thailanda / Williams-Mercedes) 3 punct

16-17. Fernando Alonso (Spania / Alpine-Renault) 2 puncte

16-17. Lance Stroll (Canada / Aston Martin-Mercedes) 2 puncte

18. Zhou Guanyu (China / Alfa Romeo-Ferrari) 1 punct

Clasamentul constructorilor

1. Ferrari 157 puncte

2. Red Bull 151

3. Mercedes 95

4. McLaren-Mercedes 46

5. Alfa Romeo 31

6. Alpine-Renault 26

7. Alpha Tauri 16 puncte

8. Haas F1 Team 15 puncte

9. Aston Martin 6 puncte

10. Williams 3 puncte

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...