Găzduită de Arena Centrală a Complexului Indian Tennis Garden, meciul a fost dominat de Halep, care a reușit să egaleze scorul întâlnirilor directe cu Cîrstea (2-2). Primul set a fost unul fără istoric, fostul lider mondial detașându-se rapid (4-0) și impunându-se cu 6-1 în 32 de minute.
Cîrstea a început actul secund cu un break, iar apoi a punctat pe serviciul propriu. Halep a reacționat și a egalat la 2. Iar la 5-4, a fructificat a doua minge de meci de care a beneficiat.
Până la Indian Wells 2022, cele două românce s-au mai întâlnit de trei ori, dar cele mai recente partide dintre ele datau din 2010. Cîrstea conducea cu 2-1 grație succeselor obținute la Cincinnati, în calificări, în 2010 (6-2, 6-4), şi la Bucureşti, în sferturile unui turneu ITF din 2008 (3-6, 6-3, 6-1). În 2010, în optimile de finală ale turneului de la Marbella, Halep s-a impus cu 6-4, 7-6/4.
După partida care a durat o oră şi 22 de minute, constănțeanca a declarat chiar pe teren: "Îmi place foarte mult să joc aici. Este ca acasă. E o plăcere să joc în faţa acestui public şi vă mulţumesc din nou! De fiecare dată încerc să joc cel mai bun tenis al meu aici. Îmi plac condiţiile şi, cu siguranţă, astăzi nu a fost un meci uşor. Este întotdeauna greu să joc împotriva unei românce, dar am încercat să tratez acest meci ca pe unul normal. Și am reuşit destul de bine. Chiar dacă mi-am pierdut serviciul în setul al doilea, am simţit că returul meu este destul de puternic. Am fost încrezătoare până la finalul meciului şi de aceea am putut termina în două seturi”.
În sferturile de finală, Simona Halep va juca cu Petra Martici din Croaţia (79 WTA), care a învins-o (7-6/6, 6-4) pe rusoaica Liudmila Samsonova (32 WTA şi cap de serie cu numărul 28), după un meci de o oră şi 54 de minute. Halep conduce cu 2-1 în întâlnirile directe cu croata. Românca s-a impus cu 6-4, 6-7/5, 6-3, tot la Indian Wells, în sferturi, în 2018, și cu 6-4, 6-2, la Guangzhou, în turul 1, în 2015, pierzând cu 3-6, 7-5, 5-7, în ”optimi”, la Copenhaga, în 2011.
Pentru calificarea în sferturile de finală, Halep va obține 179.940 de dolari şi 215 puncte WTA. Învinsă în optimile de finală, Sorana Cîrstea va lua 94.575 de dolari şi 120 de puncte WTA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu