Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 16 martie 2022

FOTBAL / LIGA CAMPIONILOR: Atletico Madrid și Benfica au câștigat în deplasare și s-au calificat în „sferturi”

Cu toate că în tur, acasă, au terminat la egalitate meciurile cu Manchester United, respectiv Ajax Amsterdam, Atletico Madrid şi Benfica Lisabona s-au calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Acolo au mai ajuns Liverpool, Bayern Munchen, Manchester City și Real Madrid. Astăzi (miercuri, 16 martie) se dispută meciurile Lille - Chelsea și Juventus - Villarreal. 

În Anglia, campioana Spaniei s-a impus cu 1-0 prin golul marcat de Lodi, în minutul 41. Confruntarea a fost dominată tactic de Atletico Madrid, care s-a apărat foarte bine, dar a fost și periculoasă în atac. În schimb, Ronaldo și ai săi colegi n-au izbutit să amenințe poarta adversă, atacurile lor fiind sterile. 

După meci, tehnicianul echipei Atletico Madrid, Diego Simeone, a fugit spre vestiare, fiind ținta unor obiecte aruncate de fanii Manchester United. Din acest motiv formația engleză ar putea face obiectul unei anchete a UEFA.

În celălalt meci al serii, la Amsterda, Benfica Lisabona s-a impus cu 1-0 în fața lui Ajax prin golul reușit de Nunez, în minutul 77.

Liga Campionilor

Optimi de finală

Meciurile retur

Miercuri, 16 martie

Lille - Chelsea (0-2 în tur)

Juventus Torino - Villarreal (1-1 în tur)

Partidele încep la ora 22.00

Liverpool - Inter Milano 0-1 (2-0 în tur)

Bayern Munchen - Salzburg 7-1 (1-1 în tur)

Real Madrid - PSG 3-1 (0-1 în tur)

Manchester City - Sporting Portugal 0-0 (5-0 în tur)

Ajax Amsterdam - Benfica Lisabona 0-1 (2-2 în tur)

Manchester United - Atletico Madrid 0-1 (1-1 în tur)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...