FC Voluntari a câștigat cu 3-1 (1-0), pe teren propriu, meciul cu Universitatea Craiova contând pentru a doua etapă Play-Off-ului ediției 2021/2022 a Ligii 1. Acestea sunt primele puncte pierdute de formația din Bănie după şapte victorii la rând. Constantin Budescu a fost la orginea tuturor golurilor marcate în acest meci.
În minutul 7, Budescu i-a pasat într-o zonă liberă pe partea dreaptă în interiorul careului oaspeților lui Ricardinho, care a centrat în faţa porţii, iar Screciu a deviat balonul în propria poartă... Oltenii au egalat în minutul 64, când Budescu a pierdut uşor un balon la centrul terenului şi, pe contraatac, Andrei Ivan a centrat din prima de pe partea stângă, iar Gustavo a reluat mingea în poartă de la circa 7 metri.
Craiova nu s-a bucurat prea mult timp pentru această reușită. În minutul 67, Budescu a centrat de pe partea dreaptă, Pigliacelii a respins greşit cu mâna până la Ricardinho, care a marcat din marginea careului mic cu un șut fără preluare. În sfârșit, în minutul 73, Screciu a greşit o pasă simplă, balonul a ajuns la Budescu, care l-a lansat pe Marcelo Lopes pe contraatac. Acesta din urmă i-a pasat decisiv lui Nemec, care, singur cu Pigliacelli, l-a învins pe portarul Craiovei.
După partidă, antrenorul gazdelor, Liviu Ciobotariu, l-a elogiat pe Budescu: "Este un jucător foarte bun. Este magician pe teren. Te încântă când te uiţi la el, ce pase decisive poate să dea. Și, atenţie, nu s-a antrenat 7-8 zile. Însă a avut atitudine, a avut dorinţă şi a vrut să joace. Înainte de meci mi-a spus că îşi doreşte să joace şi că stă bine fizic. Nu mă aşteptam să reziste 83-84 de minute, dar asta a fost bine pentru noi, pentru echipă. Este un jucător care face diferenţa, clar!”, a spus tehnicianul, care a subliniat că echipa lui avea nevoie de această victorie pentru moral. ”Veneam după o serie de trei înfrângeri consecutive. Chiar dacă jucasem de două ori cu CFR şi o dată cu FCSB. Sunt bucuros că am obţinut această victorie. Îmi felicit jucătorii. Am avut un meci foarte greu. Anticipam lucrul acesta. Am întâlnit o echipă care a condus bine jocul, dar noi am fost foarte bine organizaţi. Practic, aceasta a fost strategia noastră. Să nu le dăm spaţii. Știam că întâlnim o echipă care pasează foarte bine, cu jucătorii de viteză, în special în atac. Ne-am blocat bine. Am reuşit să marcăm trei goluri şi mă bucur foarte mult pentru acest lucru. Am gestionat bine partida şi după ce am fost egalaţi, ne-am continuat jocul. Nu a fost uşor, pentru că în momentul în care eşti egalat cazi un pic ca moral. Am dus jocul bine, am reuşit să mai marcăm de două ori şi am închis jocul", a declarat Ciobotariu pentru Digi Sport.
De partea cealaltă, antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi-a criticat jucătorii: "Am făcut trei cadouri. Primul gol, autogol, după o minge pe care o pierdem la mijlocul terenului. La golul al doilea, nu rămânem până la capăt cu omul, iar la golul al treilea, la fel, pasă greşită la mijlocul terenului. Un gol foarte uşor primit. Este păcat, dar nu numai greşelile personale, ci şi faptul că am făcut cadou trei goluri... Și atitudinea, şi meciul pe care l-am făcut, mai ales în prima repriză. Au fost mult sub aşteptările mele. Nu am făcut ceea ce trebuia să facem. Agresivitate, să jucăm simplu, dai şi pleci, teren mic. Lucruri pe care le-am pregătit toată săptămâna. Dar se întâmplă. A venit acest duş rece. Sper să trecem peste acest meci slab pe care l-am făcut. Urmează două meciuri dificile pentru noi, cu FCSB şi cu CFR, dar în alte condiţii”.
Au evoluat următoarele echipe;
FC Voluntari: M. Popa – D. Ciobotariu, Meleke, Armaş, Al. Vlad (Briceag, 82) – Ricardinho (Costin, 89), Droppa – Raţă, Budescu (Merloi, 89), Marcelo Lopes (Fulop, 86) – Nemec (Tavares, 85)
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Univ. Craiova: Pigliacelli – Conte (Vlădoiu, 38), Papp, Screciu, Bancu – Cîmpanu (Bic, 46), A. Creţu (Nistor, 46), Mateiu (Baiaram, 46), Gustavo – A. Ivan, Markovici (Koljic, 57)
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Arbitru: Marian Barbu
Liga 1
Play-Off
Etapa 2
Vineri, 18 martie
FC Voluntari - Universitatea Craiova 3-1
Sâmbătă, 19 martie
Ora 20.30 Farul Constanţa - CFR Cluj
Duminică, 20 martie
Ora 19.00 FC Argeş - FCSB
Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, Look Sport şi Telekom Sport.
Clasament
1. CFR Cluj 41 puncte
2. FCSB 34 puncte
3. Craiova 30 puncte
4. Voluntari 27 puncte
5. Farul 24 puncte
6. Argeș 24 puncte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu