Aflată pe locul 27 WTA şi cap de serie cu numărul 24, Sorana Cîrstea va evolua direct în turul 2 la Miami Open, turneul de categorie WTA 1.000 dotat cu în valoare totală de 8.369.455 de dolari. În această fază, românca o va înfrunta pe sportiva chineză Shuai Zhang, ocupantă a poziției a 43-a mondială.
În primul tur, asiatica a beneficiat de abandonul sportivei Clara Tauson (Danemarca, 19 ani şi locul 40 WTA). Aceasta n-a mai putut continua meciul când tabela indica scorul de 6-4, 4-6, 2-1.
Sorana Cîrstea conduce cu 2-0 în întâlnirile directe cu Zhuang. Ultimul meci s-a desfășurat în 2021, la Strasbourg, fiind câștigat de jucătoarea noastră cu 6-2, 6-1. Prima dispută a avut loc la Cuneo, în 2008, iar atunci Cîrstea a avut nevoie de trei seturi pentru a se impune (6-3, 4-6, 6-3).
În turul 2 la Miami vor mai juca Simona Halep, Irina Begu şi Gabriela Ruse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu