Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 30 aprilie 2020

TENIS: Kiki Bertens și Andy Murray au câștigat Mutua Madrid Open Virtual

Organizată în contextul în care turneul de tenis a fost amânat din cauza pandemiei de Covid-19, întrecerea virtuală Mutua Madrid Open s-a încheiat cu victoria olandezei Kiki Bertens și a scoțianului Andy Murray. Sorana Cîrstea s-a oprit în semifinale, înclinându-se (3-6) în fața Fionei Ferro.
Victorioasă în întrecerea din capitala Spaniei în 2019, când a câștigat (6-4, 6-4) finala cu Simona Halep, Kiki Bertens a triumfat și în prima ediție desfășurată pe Play Station. După ce a trecut (7-5) de Caroline Wozniacki, în semifinale, ea a depășit-o (6-2) pe Fiona Ferro, în ultimul act.
Este de subliniat că Sorana Cîrstea a avut evoluții deosebite la această întrecere inedită. Ea le-a învins pe Johanna Konta (3-0), Elina Svitolina (4-2), Victoria Azarenka (3-1) și Bianca Andreescu (7-6).  
La masculin, competiția a fost câștigată de Andy Murray, care l-a depășit (7-6) pe David Goffin în finală. 

FOTBAL: Suporterii dinamovişti au adunat 150.000 de euro pentru obținerea licenţei

Suporterii din Peluza Cătălin Hîldan (PCH) au plătit clubului bucureștean, prin Programul ”Doar Dinamo Bucureşti”, suma de 150.000 de euro. Prin această contribuție se sprijină demersul de obținere a licenţei pentru ediția 2020/2021 al Ligii I.
Pe pagina de Facebook a PCH se precizează: "Nu e niciun motiv de mândrie. Nu ne lăudăm singuri, pentru că nu am realizat nimic singuri, ci doar împreună cu voi toţi, dar nu trebuie să ne ferim s-o spunem: Dacă noi, suporterii, nu plăteam licenţa, Dinamo era în liga a III-a. Cu alte cuvinte, eram la capătul istoriei lui Dinamo. Ar fi urmat ani de eforturi pentru a reveni pe prima scenă. Sau poate nu ne-am mai fi revenit niciodată. Zilele acestea glonţul ne-a trecut pe la ureche. Nu am fi vrut ca Dinamo să ajungă să depindă în mod exclusiv de suporteri, dar din tot ce vedem în jurul nostru, e posibil ca acesta să ne fie destinul. 1.751.201,00 lei reprezintă fapte. Program DDB a făcut ieri plăţile (150.000€) pentru a ne asigura că licenţa este rezolvată. Suntem 5.260 de membri activi care susţin Programul Doar Dinamo Bucureşti. Avem 26 de membri ELITA. Aceştia sunt oamenii care au asigurat supravieţuirea. Dacă vom ajunge la 10.000 de membri, putem vorbi despre stabilitate. În ziua când vom fi 15.000 de membri, putem să ne gândim la rezultate. Dar ţinta noastră pe termen lung este să ajungem la 20.000 de membri. Atunci vom vorbi despre performanţă. Deocamdată suntem singurii care cred în Dinamo şi sigurii cărora le pasă cu adevărat".

FOTBAL: Jose Mourinho e favorabil reluării întrecerii din Premier League

Antrenor al echipei de fotbal Tottenham Hotspur, Jose Mourinho s-a declarat favorabil reluării meciurilor din Premier League. Cotidianul britanic ”The Times” a invocat data de 8 iunie ca termen pentru reînceperea competiției în Anglia. 
Într-un interviu pentru Sky Sports, preluat de lequipe.fr, portughezul a spus că reluarea campionatului ar fi ceva ”bun pentru toată lumea”. De altfel, clubul la care activează Mourinho și-a anunțat jucătorii că pot reveni la antrenamente, însă doar cu respectarea unor măsuri stricte de distanţare socială. Astfel, acestora le-au fost puse la dispoziţie mai multe terenuri de antrenament, însă doar pentru şedinţe individuale. Fiecare sportiv trebuie să vină singur la antrenament şi la finalul şedinţei de pregătire să plece imediat acasă.
În Premier League se dezbate acum ”Proiectul Restart”. Acesta ar prevede reluarea antrenamentelor colective pentru echipe din 18 mai, iar apoi, între 8 iunie și 27 iulie, se vor desfășura cele nouă etape rămase. Partidele s-ar disputa, desigur, fără spectatori și pe un număr limitat de stadioane (Football Association a propus ca ele să fie găzduite de Wembley). ”Îmi place să cred că fotbalul nu va fi niciodată cu adevărat cu porțile închise. Cu camerele (tv), milioane și milioane de oameni îl vor urmări. Chiar dacă într-o zi va trebui să intrăm într-un stadion gol, el nu va fi gol”, comentat Mourinho. 

FOTBAL: La 95 de ani, străbunica lui Fabregas s-a vindecat de coronavirus

Mijlocaşul spaniol Cesc Fabregas a anunţat, pe rețelele sociale, că străbunica lui în vârstă de 95 de ani s-a vindecat de coronavirus. Aflat în izolare la Monaco, fostul jucător al Barcelonei a spus a mulţumit personalului medical.
Fabregas a postat o poză cu străbunica lui pe Instagram, însoțind imaginea cu următorul text atât în engleză, cât și în spaniolă: ”95 de ani și a învins coronavirusul. Ieri, testul ei a fost negativ. Străbunica mea este o supereroină, dar nimic din toate acestea nu ar fi posibil fără ajutorul asistenților medicali și al medicilor care îi îngrijesc pe toți acești oameni. Tot respectul meu tuturor pentru ceea ce fac zi și noapte.  Un mulțumesc mare!!!!”.

FOTBAL: Campionatul elveţian s-ar putea relua în 8 iunie

Consiliul Federal din Elveția a anunțat relaxarea măsurilor impuse pentru combaterea pandemiei de Covid-19. În urma acestei decizii, campionatul de fotbal din Țara Cantoanelor s-ar putea relua în 8 iunie.
De asemenea, guvernul a precizat că fotbaliștii vor putea relua antrenamentele din 11 mai, în grupuri mai mari de cinci persoane. ”Nu va exista contact fizic și se vor respecta regulile de igienă”, a precizat Consiliul Federal într-un comunicat.
Campionatul elveţian de fotbal a fost întrerupt în 2 martie, din cauza pandemiei de Covid-19. Din prima ligă mai sunt de disputat 13 etape. În acest moment, după 23 de etape, St. Gallen şi Young Boys Berna împart primul loc în clasament, fiecare având câte 45 de puncte, în timp ce FC Basel este pe locul 3, cu 40 de puncte.
Până în momentul redactării acestui text, în Elveţia s-au raportat 29.586 de cazuri Covid-19 şi 1.716 decese.

FOTBAL: Șefii comisiilor medicale de la FIFA și UEFA se contrazic

Șefii comisiilor medicale ale FIFA şi UEFA au păreri diferite în privința reluării meciurilor de fotbal. În timp ce germanul Tim Meyer, şeful Comisiei medicale a UEFA, e favorabil acestei idei, belgianul Michel D’Hooghe, preşedintele Comisiei medicale a FIFA, se arată sceptic.
De altfel, în timp ce Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a susținut încheierea competițiilor continentale, Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) a rămas mult mai prudentă. Șef al comisiei medicale la forul european, Tim Meyer și-a exprimat punctul de vedere: "În discutarea reluării meciurilor de fotbal la nivel de elită, sănătatea jucătorilor, a tuturor celor implicaţi în meciuri şi a publicului larg este extrem de importantă. Toate forurile de fotbal care planifică reluarea competiţiilor lor vor pune la punct protocoale cuprinzătoare care să prevadă condiţii sanitare şi operaţionale pentru a proteja sănătatea celor implicaţi în meciuri şi păstrarea integrităţii politicilor publice. În aceste condiţii şi respectând pe deplin legislaţia locală, este cu siguranţă posibil să planificăm reluarea competiţiilor întrerupte în ediția 2019/20”, a spus Meyer, care este și șeful sub-grup-ului medical al UEFA ce examinează problemele de sănătate legate de reluarea meciurilor de fotbal.
O poziție diferită a emis preşedintele Comisiei medicale a FIFA, Michel D’Hooghe: "Situaţia este diferită de la o ţară la alta. Vârful nu este atins peste tot, în acelaşi timp, iar astăzi, 28 aprilie, nu suntem pregătiţi pentru reluarea competiţiilor de fotbal", a spus medicul care a fost în trecut președinte al clubului de fotbal FC Bruges (2003-2009), dar și al Federației Belgiene de Fotbal (1987-2001) într-un interviu pentru BBC. Acesta a recomandat să se evite disputarea de meciuri în următoarele săptămâni. "Există un risc şi nu este un risc cu consecinţe mici. Acest lucru poate avea consecinţe de viaţă şi de moarte, motiv pentru care sunt atât de prudent şi rog toată lumea să fie la fel, înainte de a decide să se joace din nou. Vorbesc ca medic, nu vorbesc ca organizator de meciuri", a concluzionat D'Hooghe.

FOTBAL: Liga Profesionistă de Fotbal va statuta anularea ediției 2019/2020 în Ligue 1 și Ligue 2

Consiliul de Administrație al Ligii Profesioniste de Fotbal din Franța va întocmi actul prin care se va suspenda ediția 2019/2020 a campionatului în Ligue 1 și Ligue 2. Decizia era previzibilă după anunțul de marți al premierului francez Edouard Philippe, dar și după ce preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF), Noel Le Graet, declarase că primele două ligi din Franţa sunt “terminate”.
În cadrul reuniunii de astăzi s-au luat decizii în privința ierarhiei, dar și a echipelor care vor reprezenta Franța în ediție 2020/2021 a cupelor europene. Astfel, potivit lequipe.fr, ultimele două clasate în Ligue 1, la întreruperea campionatului (Amiens și Toulouse, ocupantele locurilor 19, respectiv 20), vor retrograda. Iar locul lor va fi luat de primele două clasate din Ligue 2, Lorient și Lens. În același timp, Paris Saint-Germain va fi declarată campioană. În stabilirea ierahiei finale se va aplica formula ”număr de puncte împărțit la număr de meciuri disputate”. 
Aceeași sursă a precizat că, în cazul în care finalele Cupei Franței și a Cupei Ligii nu se vor mai disputa, Reims (locul 5) și Nice (locul 6) se vor alătura lui Lille (locul 4) pe lista reprezentantelor Hexagonului în ediția 2020/2021 a Ligii Europa. În timp ce PSG (locul 1), Marseille (2) și Rennes (3) vor evolua în Liga Campionilor.  

BOX: Campionatul Mondial din 2021 va avea loc la Belgrad

Asociația Internațională de Box Amator (AIBA) a anunţat că India nu a plătit suma pe care ar fi trebuit să o plătească în calitate de gazdă a Campionatelor Mondiale masculine de box de anul viitor. Din acest motiv, competiția a fost mutată în Serbia, la Belgrad.
Potrivit site-ului lequipe.fr, orașul New Delhi ar fi trebuit să achite o taxă conform termenilor Acordului de Oraş Gazdă. Mai mult decât atât, pentru că nu a respectat angajamentul, India va fi obligată să achite o penalizare de 500.000 de dolari (circa 460.000 de euro).
Federația Indiană de Box a reacţionat, catalogând drept “Şocantă” amenda ce îi este aplicată: “Decizia de schimbare a oraşului gazdă a fost luată în grabă şi fără o consultare cu federaţia noastră”. Cu toate acestea, se speră a se ajunge la o soluţie pe cale amiabilă în acest caz.

ATLETISM: FRA își propune reluarea competițiilor la sfârșitul lunii iulie

Federaţia Română de Atletism (FRA) a prezentat, pe site-ul oficial, o propunere de proiect privind relansarea activității competiționale în contextul pandemiei de Covid-19. Forul de la București ia în calcul reluarea campionatelor naţionale în ultima parte a verii.
În comunicatul postat se subliniază că ”În urma consultării Comisiei Tehnice, a Comisiei de Competiţii şi a Consiliului Director pentru Situaţii de Urgență al FRA, s-a cristalizat un termen de reluare a activităţii competiţionale a competiţiilor pentru juniori, tineret şi seniori începând cu finalul lunii iulie. Se doreşte ca până la sfârşitul lunii septembrie să poată fi organizate campionatele naţionale de pistă, alergare montană, marş şi de şosea. Organizarea acestor campionate va presupune stabilirea unui set suplimentar de măsuri de prevenţie, în acord cu recomandările de la acel moment”.
Cum competițiile atletice nu s-au putut desfășura în martie și aprilie, iar performerii s-au antrenat pe cont propriu, ”Federaţia consideră că un termen de pregătire de 8-10 săptămâni, de la ieşirea din starea de urgenţă, până la debutul competiţiilor, este necesar pentru o pregătire corespunzătoare a sportivilor de performanţă şi pentru desfăşurarea unor competiţii relevante din punct de vedere al rezultatelor obţinute”.
S-a anunțat, totodată, că s-a discutat cu managementul Asociaţiei Balcanice a Federaţiilor de Atletism (ABAF), iar acest organism ”sprijină în continuare organizarea unor competiții şi în special a Campionatului Balcanic de seniori, campionat ce reprezintă în acest moment cea mai importantă competiţie europeană de atletism din acest an. Rămân în planul competiţional al federaţiei şi Campionatul Balcanic de Alergare Montană, Balkan Challenge 24h şi Campionatele Internaţionale de Atletism ale României. Modul şi data de desfăşurarea acestor campionate sunt influenţate direct de noile măsuri care vor fi abordate de Guvernul României privind regulile de prevenţie, libera circulaţie a persoanelor, regulile de tranzit transfrontalier etc”.
FRA a precizat că noul calendar competiţional va fi finalizat după ieşirea din Starea de Urgenţă, iar aprobarea lui se va face în prima ședință a Consiliului Federal, care va avea loc în a doua parte a lunii mai.

TENIS: Billie Jean King speră să trăiască unificarea ATP şi WTA

Mare campioană a tenisului, Billie Jean King a declarat, pentru ”New York Times”, că speră ca fuziunea între forurile ATP şi WTA, propusă de Roger Federer, să se producă cât ea mai este încă în viaţă.
Americanca a declarat, potrivit lequipe.fr: “Mi-am spus atunci când am văzut mesajul lui Federer: Da! Poate că mai este o speranţă. Am 76 de ani, dar sper să văd circuitele masculin şi feminin unindu-se înainte să mor. Este un lucru bun pentru sportul nostru. Suntem mai puternici împreună, sub o singură voce. Trebuie să fim uniţi ca o familie pentru a continua să progresăm şi să luptăm”.
În urmă cu o săptămână, Roger Federer a pus o întrebare legată de o posibilă fuziune a forurilor care supervizează circuitul masculin şi pe cel feminin de tenis: “Mă întreb… Doar eu mă gândesc că acum este momentul ca tenisul masculin şi cel feminin să se unească şi să fie unul?”, a scris Federer pe Twitter, făcând referire la o eventuală fuziune ATP-WTA. Printre primii sportivi care au răspuns s-a numărat Simona Halep, care s-a declarat a fi de acord cu această unificare. “Nu eşti singurul”, a postat românca. 
De asemenea, Billie Jean King, cea care a inițiat apariția WTA, în 1973, a avut o reacție pozitivă pe Twitter: “Sunt de acord. Şi am spus asta încă din anii ’70. O voce, feminin şi masculin împreună, este de mult timp viziunea mea pentru tenis. WTA singură n-a fost decât Planul B. Mă bucur că suntem pe aceeaşi lungime de undă. Să facem ca această idee să devină realitate”.
O reacție a avut și Rafael Nadal: ”Hei, Roger, așa cum știi din discuțiile noastre, eu sunt totalmente de acord că ar fi genial să ieșim din această criză cu o uniune a tenisului la masculin și feminin în jurul unei singure organizații”.   

FOTBAL: Franck Ribery a sărit în sprijinul rapper-ului Kofs

Internaționalul francez de fotbal Franck Ribery l-a ajutat pe rapper-ul Kofs să îşi ducă mama din Algeria în Franţa. În acest scop, sportivul a pus la cale un zbor cu un avion privat.
Muzicianul a postat un mesaj în care i-a mulțumit jucătorului de la Fiorentina: “Oamenii modeşti şi generoşi sunt deseori cei mai discreţi. Nu îmi stă în caracter, dar ţin să îi mulţumesc fratelui meu, sângelui meu, Franck Ribery, pentru că a organizat repatrierea mamei mele pe care o iubesc mult din Algeria la Marsilia, punându-i la dispoziţie un avion privat. Am vrut să anunţ asta ca să ştiţi omul de aur care se ascunde în acest formidabil fotbalist. Mulţumesc din nou, fratele meu”.
Potrivit ”L’Equipe”, Ribery a reacţionat astfel: “Ştiu cât de importantă este mama… Nimic nu o înlocuieşte. Nu îţi cer decât un singur lucru, frate, să ai grijă  de ea mai ales în această lună a Ramadanului. Nu am nevoie de altă recunoştinţă decât cea a lui Allah”.
Născut în 7 aprilie 1983, în Boulogne-sur-Mer, Franka Ribery a descoperit fotbalul la echipa FC Conti Boulogne, în 1989. Ca senior, a evoluat pentru FC Metz (2004/2005), Galatasaray Istanbul (2005), Olympique de Marseille (2005-2007) și Bayern Munchen (2007-2019), cu aceasta din urmă câștigând Liga Campionilor (2013), Supercupa Europei (2013), CM al cluburilor (2013), campionatul Germaniei (de 9 ori), Cupa Germaniei (de 6 ori) și Supercupa Germaniei (de 4 ori). A evoluat de 81 de ori pentru echipa Franței, fiind medaliat cu argint la CM 2006.

miercuri, 29 aprilie 2020

TENIS: Sorana Cîrstea s-a impus în disputa cu Bianca Andreescu

Programată în sferturile de finală ale turneului virtual de tenis Mutua Madrid Open, disputa dintre Sorana Cîrstea şi jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu s-a încheiat cu victoria (7-6) jucătoarei noastre. În semifinale, sportiva din Târgoviște o va înfrunta pe Fiona Ferro.  
Este de subliniat că în tie-break, Andreescu a condus cu 3-1, dar Sorana a revenit și a câştigat şase din ultimele şapte puncte ale jocului. "Am fost mai nervoasă, astăzi, decât sunt de obicei pe teren. În sfârşit, sunt pentru prima dată în semifinale la Madrid", a glumit Sorana Cîrstea după această partidă.
În celelalte meciuri din sferturile de finală s-au înregistrat următoarele rezultate:
Fiona Ferro - Donna Vekici 7-6
Kiki Bertens - Belinda Bencic 6-4
Caroline Wozniacki - Johanna Konta 6-0
Semifinalele arată astfel:
Sora Cîrstea - Fiona Ferro
Kiki Bertens - Caroline Wozniacki
La masculin, meciurile din sferturile de finală s-au încheiat cu următoarele rezultate:
Andy Murray - Alexander Zverev 6-1
Stefanos Tsitsipas - David Ferrer 6-2
Diego Schwartzman - Fabio Fognini 6-3
David Goffin - Benoit Paire 6-0 
Semifinalele se vor disputa mâine (30 aprilie), după ora 16.00:
Andy Murray - Diego Schwartzman
Stefanos Tsitsipas - David Goffin
Programat între 27 și 30 aprilie, Mutua Madrid Open Virtual Pro a înlocuit competiţia de de tenis ce a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19. La inedita întrecere au fost invitați 16 jucători şi 16 jucătoare, care s-au înfruntat de acasă. Aceștia au fost repartizaţi initial în patru grupe. Ocupanții locurilor 1 și 2 din fiecăre grupă au promovat în sferturile de finală. În paralel cu competiţia propriu-zisă se dispută şi meciuri în scop caritabil, banii rezultați urmând a fi donați celor afectaţi de Covid-19. Turneul poate fi urmărit de fani online sau la televizor, cu comentarii, analize şi interviuri, la fel ca la un turneu clasic.
În urma acestui turneu se va distribui suma de 200.000 de euro în scopuri caritabile. Din aceasta, 150.000 vor fi destinați pentru ajutorarea jucătorilor de tenis care se confruntă cu probleme, iar 50.000 se vor destina luptei împotriva Covid-19.

OLIMPISM: Jocurile Olimpice de la Tokyo nu depind de un vaccin împotriva Covid-19

Mai mulți oficiali ai mișcării olimpice internaționale au precizat că Jocurile Olimpice de la Tokyo nu depind de dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului. Afirmațiile acestora s-au făcut în contextul în care preşedintele Comitetului de Organizare a JO Tokyo, Yoshiro Mori, a declarat, deunăzi, că dacă pandemia de coronavirus persistă şi în 2021, competiția va fi anulată. 
Membru al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), dar și şef al Comisiei CIO de Coordonare pentru JO, John Coates a declarat: “Semnalele pe care le primim de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne spun că ar trebui să continuăm planurile pentru această competiţie şi noi asta facem. Acest lucru nu depinde de un vaccin. Ar fi bine să fie un vaccin. Dar noi vom continua să fim ghidaţi de OMS şi de autorităţile sanitare japoneze, pentru că prioritateea este sănătatea sportivilor”. Potrivit Reuters, Coates a făcut această declaraţie după ce preşedintele Asociaţiei Medicale Japoneze a afirmat, marţi, că ar fi dificil pentru Japonia să găzduiască JO în 2021 fără să existe un vaccin eficient împotriva Covid-19.
O poziție asemănătoare a exprimat și Alain Calmat, șeful Comisiei Medicale din cadrul Comitetului Național Olimpic și Sportiv Francez (CNOSF): ”Desfășurarea Jocurilor nu depinde direct de un vaccin, dar poate depinde de un tratament. Mai ales de un tratament pentru complicațiile mortale. Sunt foarte interesat de studiul actual cu Actermra. (...) În fapt, este puțin ca la HIV: nu există un vaccin, ci tratamente care permit bolnavilor să treiască într-o oarecare normalitate și să facă sport. Se poate, de asemenea, imagina că acest coronavirus a dispărut. Ceea ce nu e deloc sigur. Trebuie să facem ca și cum va reveni, în manieră sezonieră, din toamnă până în aprilie. Finalmente, pentru 2021, dacă nu ne vom confrunta cu un nou val important de coronavirus sau chiar cu un alt virus, Jocurile se vor putea ține”, a declarat acesta pentru lequipe.fr.   
Prevăzute a se desfășura inițial între 24 iulie și 9 august 2020, Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost reprogramate pentru perioada 23 iulie - 8 august 2021.

RUGBY: Galezii recunosc că au votat cu englezul Bill Beaumont

Cu toate că presa britanică a scris, zilele trecute, că l-ar putea susține pe argentinianul Agustin Pichot (45 de ani), Federația Galeză de Rugby (WRFU) a anunțat, astăzi, că a votat cu englezul Bill Beaumont (68 de ani). Cei doi sunt candidați la ocuparea postului de președinte al World Rugby, forul care conduce sportul cu balonul oval la nivel mondial.
Site-ul francez lequipe.fr a subliniat că după Rugby Europe, asociația care grupează cele 48 de federații de pe continent, Țara Galilor, prin vocea președintelui Gareth Davies a indicat că a votat cu Beaumont. ”Am discutat despre aceste alegeri într-o reuniune a Board-ului nostru și chiar dacă unii membri ai Consiliului de Administrație și-au exprimat preferința pentru Agustin noi am ajuns la concluzia că Bill prezintă toate garanțiile pentru acest post”. 
Trebuie spus că la alegerile care se desfășoară între 27 și 30 aprilie se vor exprima 51 de voturi, repartiția lor fiind următoarea: câte 3 voturi pentru fiecare din cele 10 națiuni majore (Africa de Sud, Anglia, Argentina, Australia, Franța, Irlanda, Italia, Noua-Zeelandă, Scoția și Țara Galilor), câte 2 voturi pentru cele 6 asociații continentale (Africa, America de Nord, America de Sud, Asia, Europa, Oceania), câte 2 voturi pentu o federație națională (Japonia), câte 1 vot pentru 7 federații naționale (Canada, Fiji, Georgia, România, Samoa, SUA et Uruguay). 
Lupta pentru șefia World Rugby se anunță extrem de strânsă, fiind posibil ca ea să fie decisă cu unul sau trei voturi (26-25 / 27-24). Dacă se respectă previziunile, atunci Beaumont își va păstra fotoliul de președinte al World Rugby, englezul beneficiind de 22 de voturi doar din zona Europa. 
În contextul pandemiei de Covid-19, operațiunea de votare se va efectua on-line, iar rezultatul se va da în 12 mai. România participă pentru prima dată la operațiunea de alegere a președintelui World Rugby, ea fiind primită în Consiliul Mondial după ediția din 2015 a Cupei Mondiale. Federația noastră și-a mai exprimat votul la desemnarea gazdei ediției din 2023 a Rugby World Cup. Pentru țara noastră votul va fi exprimat de Alin Petrache, președintele FRR. Un alt român care a votat este Octavian Morariu, președintele Rugby Europe. Din câte se pare, ambii au votat cu Bill Beaumont. 
FRR a sprijini, de altfel, candidatura lui Bernard Laporte la funcția de vicepreședinte, francezul fiind propus de către forul englez (Rugby Football Union). Pe de altă parte, federația de la Paris a fost cea care a susținut candidatura lui Beaumont, în timp ce aceea a lui Pichot a venit din partea Argentinei cu sprijinul Australiei.   

FOTBAL: Munchen rămâne pe lista orașelor gazdă ale Euro 2020

Cu toate că a existat zvonul privind o renunțare în contextul pandemiei de Covid-19,  oraşul bavarez Munchen rpmâne printre gazdele turneului final al Campionatului European de fotbal 2020. Amânat pentru perioada 11 iunie - 11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, Euro 2020 va fi organizat pentru prima oară în douăsprezece țări diferite.
În contextul în care Germania a relaxat restricțiile, Consiliul Local din Munchen a votat, astăzi, ca Stadionul ”Allianz Arena” să se mențină printre gazdele Euro 2020. Acolo sunt programate trei meciuri din Grupa F, una din care fac parte Germania, Franţa, Portugalia şi încă o echipă ce va fi stabilită în urma Play-Off-ului din Liga Naţiunilor, precum şi o partidă din sferturile de finală.
Pe de altă parte, Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, deunăzi, că a trecut de jumătatea procedurilor necesare reconfirmării statutlui de gazdă a Euro 2020 pentru Bucureşti. Structura Locală de Organizare, condusă de Florin Şari, lider de proiect din partea FRF, a înregistrat semnarea a douăsprezece documente din cele 21 necesare reafirmării angajamentelor capitalei României pentru găzduirea Campionatului European de fotbal în 2021. În acest moment, la Bucureşti sunt repartizate patru meciuri, dar guvernul român şi-a manifestat intenţia de a organiza mai multe partide dacă vor fi oraşe care vor renunţa la găzduirea competiţiei.
Uniunea Europeană de Fotbal Asociația (UEFA) a decis amânarea cu un an a turneului final Euro 2020 pentru echipele de seniori. Din punct de vedere procedural, cele douăsprezece oraşe gazdă, printre care se află şi Bucureşti, au fost solicitate să îşi reînnoiască angajamentele asumate acum șase ani. Documentele resemnate, care atestă voinţa fermă de a rămâne în proiectul UEFA Euro, trebuie transmise forului european până la finele lunii aprilie. 

FOTBAL: Jucătorii din LaLiga pt relua antrenamentele individuale din 4 mai

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat, marţi seară, că fotbaliștii din LaLiga, prima divizie iberică de fotbal, îşi vor putea relua antrenamentele în 4 mai, în mod individual. A fost stabilit și un protocol ce urmează a fi respectat de toată lumea.
Astfel, sportivii vor primi, la început prin mail, programul de antrenament. Ei vor veni la baza de pregătire deja îmbrăcaţi în echipament, purtând mănuşi şi mască. Se va evita astfel trecerea lor pe la vestiare, implicit contactul direct între fotbaliști. Pe terenul de antrenament nu se vor putea afla simultan mai mult de şase jucători.
S-a menționat, totodată, că în a doua etapă, care va începe în 11 mai, va fi permisă pregătirea fotbaliștilor în mici grupuri. După aceste faze, echipele vor ridica progresiv măsurile de protecţie împotriva Covid-19 şi vor reveni la condiţiile normale de antrenament.

FOTBAL: Președintele FFF crede că ediția 2019/2020 din Ligue 1 e anulată

În contextul anunțului făcut de șeful Guvernului de la Paris, Edouard Philippe, preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF), Noel Le Graet, a declarat că primele două ligi din Franţa sunt “terminate” pe acest sezon.
Potrivit site-ului cotidianului ”L’Equipe”, oficialul a spus: “S-a terminat pentru L1 şi L2, dar şi pentru National şi pentru feminin. Aceste patru campionate sunt terminate”. De altfel, tot mai mulți reprezentanți din Ligue 1 au salutat anunțul premierului francez. ”O decizie total logică”, a spus André Villas-Boas, antrenorul lui Olympique Marseille. Co-președinte al Sindicatului Jucătorilor de Fotbal (UNFP), Sylvain Kastendeuch  a considerat decizia drept responsabilă. 
Contrar acestor declaraţii, preşedintele clubului Olympique Lyon, Jean-Michel Aulas, a avut o reacție diferită, în sensul că acesta a dat de înțeles că nu renunţă la ideea încheierii campionatului pe teren: “Cred că există o cale alternativă care constă în completarea acestui final de campionat cu o serie de Play-off-uri pentru partea de sus şi pentru partea de jos, care s-ar putea disputa în august, poate chiar în iulie, cu porţile închise. Nu trebuie să ne pripim. Îmi spun că poate în cadrul regulilor de ieşire din izolare propuse ar mai fi loc pentru terminarea campionatului”.
De asemenea, conducerea Ligii Franceze de Fotbal a precizat că se va reuni joi pentru a lua decizia finală. “Va fi posibil să se practice o activitate sportivă individuală în aer liber, respectându-se regulile distanţării fizice. Nu va fi posibil nici să se practice sport în locurile acoperite, nici să se practice sporturi de echipă sau de contact”, a explicat Edouard Philippe, potrivit L’Equipe. Șeful Guvernului de la Paris a subliniat că evenimente reunind peste 5.000 de participanți nu se pot desfășura înainte de septembrie. 

FOTBAL: Paulo Dybala nu reușește să scape de noul coronavirus

Component al echipei Juventus Torino, campioana en titre a Italiei la fotbal, Paulo Dybala a fost din nou testat pozitiv cu noul coronavirus! 
Potrivit emisiunii El Chiringuito, acesta a fost depistat pozitiv de patru ori în ultimele şase săptămâni.
Paulo Dybala a anunţat în 21 martie că atât el, cât şi iubita sa au fost descoperiției că sunt infectați cu Covid-19. Iată mesajul postat atunci de fotbalist, pe Instagram: “Bună ziua tuturor, vreau doar să vă anunţ că am primit rezultatele testului Covid-19 şi atât Oriana, cât şi eu am fost testaţi pozitiv. Din fericire suntem în stare perfectă. Vă mulţumim pentru mesaje”. Juventus Torino a confirmat informația: “Paulo Dybala a fost testat şi rezultatul a fost pozitiv cu Covid-19. El se află în izolare la domiciliu din 11 martie. Va fi monitorizat în continuare. Se simte bine şi este asimptomatic”. Dybala a fost al treilea jucător de la Juventus infectat cu coronavirus, după Daniele Rugani şi Blaise Matuidi. 
Născut în 15 noiembrie 1993, în Laguna Larga, atacantul s-a format ca fotbalist la Instituto de Cordoba (2003), care l-a promovat și în echipa de seniori. După un campionat jucat pentru aceasta, în 2011/2012, Dybala a ajuns în Italia, la US Palermo (2012-2015), de la care s-a transferat la Juventus. Pentru ”Bătrâna Doamnă”, argentinianul a disputat 216 meciuri, marcând 91 de goluri. De asemenea, el este și internațional, din 2015 el disputând 29 de meciuri pentru Argentina și marcând două goluri. 

TENIS: Sorana Cîrstea şi Bianca Andreescu se înfruntă în ”sferturile” Mutua Madrid Open Virtual Pro

Victorioasă în toate partidele din Grupa 2, Sorana Cîrstea o va întâlni pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu în sferturile de finală ale Mutua Madrid Open Virtual Pro. În aceeași fază a competiției sunt programate disputele Fiona Ferro - Donna Vekic, Caroline Wozniacki - Johanna Konta şi Kiki Bertens - Belinda Bencic.
Cu toate că a început să joace tenis pe Play Station de săptămâna trecută, Sorana Cîrstea s-a adaptat rapid. Ea a revenit în disputa cu Svitolina, câștigând după ce a salvat mingi de meci. Românca s-a impus în partidele cu Konta (3-0) și Azarenka (3-1), câștigând grupa. 
La masculin, sferturile de finală arată astfel: Andy Murray – Alexander Zverev, Diego Schwartzman – Fabio Fognini, Stefanos Tsitsipas – David Ferrer şi David Goffin – Benoit Paire.
Programat între 27 și 30 aprilie, Mutua Madrid Open Virtual Pro a înlocuit competiţia de de tenis ce a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19. La inedita întrecere au fost invitați 16 jucători şi 16 jucătoare, care s-au înfruntat de acasă. Aceștia au fost repartizaţi initial în patru grupe. Ocupanții locurilor 1 și 2 din fiecăre grupă au promovat în sferturile de finală. În paralel cu competiţia propriu-zisă se dispută şi meciuri în scop caritabil, banii rezultați urmând a fi donați celor afectaţi de Covid-19. Turneul poate fi urmărit de fani online sau la televizor, cu comentarii, analize şi interviuri, la fel ca la un turneu clasic.
În urma acestui turneu se va distribui suma de 200.000 de euro în scopuri caritabile. Din aceasta, 150.000 vor fi destinați pentru ajutorarea jucătorilor de tenis care se confruntă cu probleme, iar 50.000 se vor destina luptei împotriva Covid-19.

Rezultate tehnice

Feminin
Grupa 1
Fiona Ferro - Belinda Bencic 4-3
Karolina Pliskova -  Belinda Bencic 3-4 
Carla Suarez-Navarro - Fiona Ferro 0-3
Karolina Pliskova - Carla Suarez-Navarro 3-1
Fiona Ferro - Karolina Pliskova 3-0
Belinda Bencic - Carla Suarez-Navarro 3-1

Clasament: 1. Fiona Ferro 3 puncte, 2. Belinda Bencic 2p, 3. Karolina Pliskova 1p, 4. Carla Suarez-Navarro 0p

Grupa 2
Sorana Cîrstea - Victoria Azarenka 3-1
Elina Svitolina - Victoria Azarenka 1-3
Elina Svitolina - Johanna Konta 2-4
Johanna Konta - Victoria Azarenka 4-2
Sorana Cîrstea - Elina Svitolina 4-2
Sorana Cîrstea - Johanna Konta 3-0

Clasament: 1. Sorana Cîrstea 3 puncte, 2. Johanna Konta 2p, 3. Victoria Azarenka 1p, 4. Elina Svitolina 0p 

Grupa 3
Bianca Andreescu - Kristina Mladenovic 3-0
Madison Keys - Kristina Mladenovic 3-4
Madison Keys - Caroline Wozniacki 0-3
Bianca Andreescu - Madison Keys 4-3
Bianca Andreescu - Caroline Wozniacki 0-3
Caroline Wozniacki - Kristina Mladenovic 4-2

Clasament: 1. Caroline Wozniacki 3 puncte, 2. Bianca Andreescu 2p, 3. Kristina Mladenovic 1p, 4. Madison Keys 0p

Grupa 4
Angelique Kerber - Donna Vekic 1-3
Donna Vekic - Eugenie Bouchard 3-1
Kiki Bertens - Eugenie Bouchard 3-0
Angelique Kerber - Eugenie Bouchard 4-3
Kiki Bertens - Donna Vekic 3-0
Kiki Bertens - Angelique Kerber 3-0

Clasament: 1. Kiki Bertens 3 puncte, 2. Donna Vekic 2p, 3. Angelique Kerber 1p, 4. Eugenie Bouchard 0p

Masculin
Grupa 1
Benoit Paire - Denis Shapovalov 3-0
Denis Shapovalov - Andy Murray 0-3
Rafael Nadal - Benoit Paire 1-3
Rafael Nadal - Andy Murray 0-3
Benoit Paire - Andy Murray 1-3
Rafael Nadal - Denis Shapovalov 4-3

Clasament: 1. Andy Murray 3 puncte, 2. Benoit Paire 2p, 3. Rafael Nadal 1p, Denis Shapovalov 0p 

Grupa 2
Dominic Thiem - John Isner 0-3
John Isner - David Ferrer 0-3
Dominic Thiem - David Ferrer 0-3
Dominic Thiem - Diego Schwartzman 0-3
Diego Schwartzman - John Isner 3-1
Diego Schwartzman - David Ferrer 4-3

Clasament: 1. Diego Schwartzman 3 puncte, 2. David Ferrer 2p, 3. John Isner 1p, 4. Dominic Thiem 0p

Grupa 3
Stefanos Tsitsipas - Frances Tiafoe 3-0
Fabio Fognini - Kei Nishikori 4-2
Frances Tiafoe - Kei Nishikori 0-3
Stefanos Tsitsipas - Kei Nishikori 3-0
Fabio Fognini - Frances Tiafoe 4-3
Stefanos Tsitsipas - Fabio Fognini 3-0

Clasament: 1. Stefanos Tsitsipas 3 puncte, 2. Fabio Fognini 2p, 3. Kei Nishikori 1p, 4. Frances Tiafoe 0p 

Grupa 4
David Goffin - Karen Khachanov 3-0
Alexander Zverev - David Goffin 0-3
Karen Khachanov - Lucas Pouille 0-3
Alexander Zverev - Karen Khachanov 3-0
Alexander Zverev - Lucas Pouille 3-1
David Goffin - Lucas Pouille 3-1

Clasament: 1. David Goffin 3 puncte, 2. Alexander Zverev 2p, 3. Lucas Pouille 1p, 4. Karen Khachanov 0p 

CICLISM: Startul în Turul Spaniei nu se va mai da în Olanda

Programat între 14 august și 6 septembrie, Turul Spaniei la ciclism  nu va mai începe în Olanda. Decizia a fost luată în contextul pandemiei de Covid-19. Mai exact, s-a ținut cont de faptul că Guvernul de la Haga a intezis evenimentele sportive în Țările de Jos până în 1 septembrie.
Organizatorii La Vuelta au precizat într-un comunicat: “Startul La Vuelta 20 din Olanda era un proiect conceput ca o mare petrecere de vară. În faţa imposibilităţii asigurării concretizării planurilor pentru startul oficial al cursei, cu toate garanţiile pentru un astfel de eveniment, s-a preferat să solicite anularea startului oficial”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Startul în ediția 2020 a Turului Spaniei era programat la Utrecht, în 14 august. Atunci, concurenții ar fi participat la un contratimp pe un circuit de 23,3 km. Și etapele cu numărul 2 și 3 ale întrecerii erau programate tot în Olanda, în 15 august (Bois-le-Duc - Utrecht / 181,6 km) și 16 august (Breda - Breda / 193,2 km). Iar dacă în 17 august era zi de pauză, din 18 august caravana se muta în Spania, mai exact la Irun, în Țara Bascilor. 

OMNISPORT: Audiențe TV nemaivăzute la emisiunile sportive din SUA

Mari amatori de sport, americanii nu mai au posibilitatea de a merge pe stadioane și în săli din momentul în care numărul cazurilor de persoane infectate cu Covid-19 a crescut într-un mod accelerat pe teritoriul SUA. Obligați să stea acasă, în izolare, aceștia își petrec timpul în fața televizoarelor, urmărind transmisiuni sportive mai vechi. Așa se explică faptul că în SUA s-au înregistrat audiențe tv nemaivăzute.
Potrivit site-ului lequipe.fr, care o serie de date precizate de AFP, 
Draft-ul virtual organizat în Liga de Fotbal American (NFL) a fost urmărit de 55 de milioane de telespectatori în decurs de trei zile, pe canalele ABC, ESPN, NFL Network și ESPN Deportes. Ceea ce, potrivit Insitutului Nielsen, reprezintă o creștere cu 16% în raport cu audiența din 2019. De asemenea, Draft-ul din WNBA, Liga Profesionistă Feminină Nord-Americană de Baschet, a atras cu 123% mai mulți telespectatori față de anul trecut.
De un succes nebun se bucură seria documentară ”The Last Dance” (Ultimul dans) în care este prezentat ultimul campionat câștigat de Michael Jordan cu Chicago Bulls. Astfel, primele două episoade difuzate de ESPN au înregistrat un record absolut pentru un documentar transmis de această televiziune: 6 milioane de telespectatori în medie. Adică un număr aproape dublu față de cel care a urmărit documentarul ”You don't know Bow”, dedicat fostului jucător de baseball și de fotbal american Bo Jackson (3,6 milioane).

marți, 28 aprilie 2020

FOTBAL: UEFA cere federaţiilor și ligilor naționale să prezinte până la 25 mai planurile de reluare a meciurilor

Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a cerut celor 55 de federaţii afiiate să prezinte, până cel mai târziu în 25 mai, planurile de reluare a campionatelor întrerupte în martie din cauza pandemiei de Covid-19.
Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a semnat o scrisoare în care le-a fost indicată procedura ce trebuie urmată, precum și eventualele consecințe. "În cazul în care o competiţie naţională trebuie întreruptă din motive legitime, UEFA va cere explicaţii, până la 25 mai, în privinţa circumstanţelor care justifică o astfel de decizie şi să anunţe echipele pentru competiţiile intercluburi UEFA 2020/2021 în baza meritului sportiv în competiţiile naţionale 2019/2020", a anunţat forul european.
Majoritatea campionatelor europene sunt întrerupte din luna martie, în contextul pandemiei. Până acum, în Olanda s-a decis anularea acestei ediții. De asemenea, Belgia a amânat luarea acestei hotărâri, în timp ce în Franța șansele de a duce întrecerea din Lique 1 la capăt sunt infime după ce Guvernul de la Paris a decis interzicerea competițiilor sportive până în august. 

RUGBY: SCM Gloria Buzău a anunțat că se retrage din Superliga de seniori

Aflată pe locul 6 în ediția 2019/2020 a Superligii la rugby, echipa SCM Gloria Buzău și-a anunțat retragerea din competiție. Gruparea a justificat această devizie prin problemele financiare generate de pandemia de Covid-19.
Într-un comunicat postat pe site-ul oficial se precizează: ”Sport Club Municipal Gloria Buzău dorește să informeze toți iubitorii sportului cu balonul oval că echipa de rugby și-a anunțat retragerea din SuperLiga CEC Bank, în urma amânării începerii returului campionatului național, dar și datorită restricțiilor bugetare survenite în urma pandemiei cu SARS-CoV-2”.
Clubul buzoian a subliniat, pe de altă parte, că ”dorește să promoveze valorile locale și să ajute la dezvoltarea viitorilor mici rugbiști buzoieni. În acest moment, la echipele de copii și juniori activează 4 antrenori buzoieni, care se ocupă de 60 de copii, împărțiți în 3 grupe. Se dorește, însă, ca acest număr să ajungă la 100 în viitorul apropiat. Mulțumim tuturor suporterilor care ne-au fost aproape și care ne-au încurajat necondiționat! Vom face tot posibilul pentru a vă face mândri de noua generație de rugbiști ce se formează la Buzău!”.
SCM Gloria Buzău este un club polisportiv fondat în 2017, dar secțiile acestuia au o istorie mult mai vechie. Echipa de rugby, de pildă, este continuatoarea celei fondată în anii 70 la întreprinderea Contactoare, din inițiativa Prințului Șerban Ghica, cel care, după ce a fost eliberat din închisorile comuniste, a fost trimis să muncească în acest oraș, ca inginer. Cea mai importantă reușită a echipei de rugby din Buzău s-a consemnat în 1988, când a câștigat Cupa României. 
Cu șapte meciuri disputate în ediția 2019/2020 a Superligii de rugby, SCM Gloria Buzău ocupa locul 6, penultimul. Gruparea avea 8 puncte, fiind la egalitate cu Dinamo București, ocupanta poziției a 5-a.

OMNISPORT: În Franța se vorbește despre anularea campionatelor de fotbal și rugby

Premierul francez Edouard Philippe a vorbit, astăzi, despre viitorul competițiilor sportive din Hexagon. Potrivit lequipe.fr, demnitarul a precizat că nu poate fi vorba despre reluarea campionatelor profesioniste de fotbal (Ligue 1) și de rugby (Top 14) înainte de luna august.  
Din 11 mai, deși se prevede o relaxare a restricțiilor în Franța, nu se va permite desfășurarea unor competiții profesioniste.  “Va fi posibil să se practice o activitate sportivă individuală în aer liber, respectându-se regulile distanţării fizice. Nu va fi posibil nici să se practice sport în locurile acoperite, nici să se practice sporturi de echipă sau de contact”, a explicat Edouard Philippe, potrivit L’Equipe. Șeful Guvernului de la Paris a subliniat că evenimente reunind peste 5.000 de participanți nu se pot desfășura înainte de septembrie. 
Deminitarul a menţionat că data de 11 mai pentru încheierea perioadei de izolare impusă nu este nici ea certă: “Dacă indicatorii de sănătate nu sunt corespunzători, nu vom încheia izolarea la 11 mai”.
De asemenea, în Franța nu se vor putea desfășura nici antrenamente colective cu un număr mai mare de zece persoane.  

FOTBAL: FIFA intenționează să îi sancționeze pe jucătorii care scuipă pe teren

Din câte se știe, noul coronavirus se transmite prin contact direct, pe cale respiratorie. Implicit și prin secreții salivare. Din acest motiv, Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) intenționează să impună o regulă prin care să fie sancționați jucătorii care scuipă pe teren.
Potrivit site-ului lequipe.fr, Michel D'Hoogh, președintele Comisiei Medicale din cadrul forului mondial, a luat în calcul această opțiune prin care se poate limita infectarea fotbaliștilor în timpul meciurilor. ”Aceasta este o practică obișnuită în fotbal. Și nu este deloc igienică. Deci, când fotbalul se va relua, va fi nevoie ca ea să fie evitată la maximum. Întrebarea este dacă va fi și posibil. S-ar putea arăta cartonașul galben pentru aceasta”, a declarat oficial pentru cotidianul britanic ”The Telegraph”. Până acum nu a fost luată nicio decizie în această privință. Mai cu seamă că includerea unei asemenea sancțiuni în regulamentul jocului de fotbal are nevoie de aprobarea International Football Association Board (IFAB). Acesta este singurul organism care poate modifica regulile jocului și în care sunt reprezentate cele patru federații britanice (engleză, scoațiană, galeză și nord-irlandeză) și FIFA.   
Respectiva interdicție ar putea fi adoptată și în alte sporturi în care performerii obișnuiesc să scuipe pe teren. 

TENIS: Stefanos Tsitsipas a postat, în glumă, numărul de mobil al lui Nick Kyrgios

Jucătorii de tenis sunt în izolare după ce turneele ATP au fost amânate sau anulate până pe la mijlocul lunii iulie. Iar statul acasă are efecte ciudate asupra unora. Astfel grecul Stefanos Tsitsipas a postat pe Instagram o fotografie în care apare cu următorul mesaj: ”Call me (n.t. - sună-mă). +61406332459”.
S-a aflat că respectivul număr de telefon mobil îi aparține lui Nick Kyrgios, care a aniversat luni împlinirea a 25 de ani. Potrivit lequipe.fr, australianul s-a amuzat inițial. Poate și pentru că fanii tenisului s-au dumirit mai greu în privința mesajului lui Tsitsipas. Cum mai apoi aceștia s-au grăbit să sune la acel număr de telefon, Kyrgios a fost nevoit să posteze un scurt filmuleț. Unul în care le-a cerut fanilor să nu-l mai deranjeze fiindcă nu poate... asculta muzică!   

RUGBY: Stadionul ”Arcul de Triumf” și zona decupată din peluza Sud


Lucrările la cele trei stadioane din București ce vor servi pentru antrenament pe timpul Campionatului European de fotbal din iunie-iulie 2021 au avansat considerabil. Iar Stadionul Arcul de Triumf” va fi gata în această vară, fie până la 31 iulie, fie în august. 
Într-un video postat pe pagina personală de Facebook, ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a spus că stadionul ”Arcul de Triumf” este o bijuterie cu 8.000 de locuri. ”Sunt ferm convins că va fi foarte solicitat în viitor. Costurile de închiriere vor fi mai mici, pentru competițiile interne va fi cel mai adecvat și pentru că are un amplasament foarte bun, accesibil, în centrul orașului într-o zonă superbă. Se vor desfășura foarte multe competiții, dar și alte evenimente culturare, spectacole. Se adaptează oricăriu tip de competiții. E făcut pe fostul teren al amplasamentului de rugby. Acesta dispune de un centru de recuperare ultramodern”, a declarat demnitarul, care consideră că arena va fi finalizată în august, în timp ce constructorul a anunțat data de 31 iulie.
În privința spațiului lăsat liber între tribuna I (oficială) și peluza din Sud, trebuie spus că așa s-a prevăzut încă din momentul în care s-a lansat proiectul stadionului. Acest ”decupaj” se observă și în fotografiile postate de Compania Națională de Investiții în 12 martie 2018. Există două explicații. În primul rând, nu se obturează imaginea Mănăstirii Cașin. Oamenii de rugby au un respect pentru credință poate și pentru că William Webb Ellis, cel socotit a fi părintele spiritual al sportului cu balonul oval a fost pastor anglican. 
Pe de altă parte, s-a dorit a se lăsa acea zona liberă și pentru a se favoriza circulația aerului în stadion. Și evitarea efectului de seră care apare pe stadioanele închise ermetic, cu mult fier-beton. Iar acea zonă a arenei, aflată spre sud, e perfectă în condițiile în care vântul bate, iarna, din partea opusă.


luni, 27 aprilie 2020

TENIS: Feliciano Lopez a glumit pe seama durerilor la spate resimțite de Rafael Nadal

În meciul de debut la turneul virtual de tenis de la Madrid, Rafael Nadal a câștigat (4-3) în fața lui Denis Shapovalov, impunându-se cu 7-3 în tie-break. Apoi s-a anunțat că spaniolul a renunțat să joace a doua partidă, una în scopuri caritabile, cu DJ Mariio, motivând că... îl doare spatele.
Director al turneului, Feliciano Lopez a declarat, potrivit lequipe.fr: ”Nu știu dacă a făcut exerciții fizice sau nu, însă Rafa a fost îngrijorat de accidentarea lui. Am vorbit la telefon și ne-a cerut să amânăm al doilea meci al său”.  Ulterior s-a revenit și s-a precizat că totul n-a fost decât o glumă. Și că Nadal este bine, merci! 

Alte rezultate din întrecerea masculină:
Fabio Fognini - Frances Tiafoe 4-3
Stefanos Tsitsipas - Fabio Fognini 3-0
Diego Schwartzman - John Isner 3-1
Andy Murray - Benoît Paire 3-1
Diego Schwartzman - David Ferrer 4-3

Programat de astăzi și până în 30 aprilie, Mutua Madrid Open Virtual Pro va reproduce competiţia de de tenis în mod virtual şi va permite celor mai buni 16 jucători şi 16 jucătoare din lume să se înfrunte de acasă. Aceștia au fost împărţiţi initial în patru grupe. 

Iată componența grupelor din întrecerea fetelor conform tragerii la sorţi:
Grupa 1: Carla Suárez, Karolina Pliskova, Belinda Bencic şi Fiona Ferro.
Grupa 2: Sorana Cîrstea, Elina Svitolina, Johanna Konta şi Victoria Azarenka.   
Grupa 3: Bianca Andreescu, Madison Keys, Caroline Wozniacki şi Kristina Mladenovic.
Grupa 4: Kiki Bertens, Angelique Kerber, Donna Vekic şi Eugenie Bouchard.
La masculin, grupele sunt următoarele:
Grupa 1: Rafael Nadal, Benoit Paire, Denis Shapovalov şi Andy Murray;
Grupa 2: Dominic Thiem, Diego Schwartzman, John Isner şi David Ferrer;
Grupa 3: Stefanos Tsitsipas, Fabio Fognini, Frances Tiafoe şi Kei Nishikori;
Grupa 4: Alexander Zverev, David Goffin, Karen Khachanov şi Lucas Pouille.
Campionul fiecărei grupe va ajunge în sferturile de finală, fază în care se vor califica şi cei de pe locul doi în fiecare grupă. Apoi, se va juca în sistem eliminatoriu. În paralel cu competiţia propriu-zisă se vor disputa şi meciuri în scop caritabil, banii rezultați urmând a fi donați celor afectaţi de Covid-19. Turneul va putea fi urmărit de fani online sau la televizor, cu comentarii, analize şi interviuri, la fel ca la un turneu clasic.

TENIS: Sorana Cîrstea a câștigat meciurile cu Johanna Konta și cu Elina Svitolina de la Mutua Madrid Open Virtual Pro

Unică reprezentantă a României la Mutua Madrid Open Virtual Pro, turneul virtual de tenis programat de astăzi și până în 30 aprilie, Sorana Cîrstea a câștigat primele două meciuri. Românca s-a impus cu 3-0 în fața britanicei Johanna Konta și cu 4-2 în disputa cu ucraineanca Elina Svitolina.
Plasată în Grupa 2 prin tragere la sorți, jucătoarea noastră mai are de jucat confruntarea cu Victoria Azarenka. Este de remarcat faptul că Sorana a izbutit să salveze mingi de meci în fața Elinei. Și că ea a dominat disputa cu Konta, care a durat doar 5 minute! 
Alte rezultate din întrecerea feminină:
Kiki Bertens - Angelique Kerber 3-0 
Karolina Pliskova - Fiona Ferro 0-3
Belinda Bencic - Carla Suarez Navarro 3-1

FOTBAL: FIFA propune efectuarea a cinci schimbări de jucători pe meci

În contextul în care majoritatea echipelor de fotbal din lume și-au întrerupt activitatea la mijlocul sezonului, Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) intenționează să efectueze o schimbare în regulamentul de desfășurare a meciurilor, în următoarele luni. Mai exact, forul mondial propune ca într-o partidă să fie permisă efectuarea a cinci schimbări de fiecare echipă. 
Prin această măsură s-ar urmări să se atenueze faptul că sportivii se vor confrunta cu probleme fizice din cauza pauzei forțate la care au fost supuși. De altfel, mulți medici au avertizat că înaintea reluării competiției e imperios necesar ca fotbaliștii să efectueze din nou vizita medicală, iar apoi ei să efectueze o pregătire colectivă timp de cel puțin 14 zile. Totodată, nu trebuie neglijat faptul că în momentul reluării competiției meciurile se vor succeda la intervale mai mici de timp (se vorbește de trei zile între partide). "Fiecare echipă ar avea acum posibilitatea de a efectua până la cinci schimbări în timpul meciului, cu posibilitatea unei înlocuiri suplimentare în prelungiri, acolo unde este cazul", a precizat FIFA.
Propusă a se aplica până în ianuarie 2021, schimbarea care va fi valabilă și pentru echipele de club, dar și pentru cele naționale, trebuie apropbată de International Football Association Board (IFAB), singurul organism care poate modifica regulile jocului și în care sunt reprezentate cele patru federații britanice (engleză, scoațiană, galeză și nord-irlandeză) și FIFA. 
În cazul aprobării, forurile fotbalistice naţionale vor decide dacă vor aplica sau nu această regulă. De asemenea, pentru a nu se fragmenta prea mult jocul, schimbările se vor putea face în trei întreruperi ale meciului, dar şi la pauză.
Pe de altă parte, trebuie spus că fotbalul rămâne unul dintre puținele sporturi de echipă cu mingea în care se operează un număr limitat de schimbări (3). În rugby, de pildă, unde până prin anii 90 nu se efectuau înlocuiri de jucători nici măcar în caz de accidentare, în prezent există opt rezerve care pot pătrunde pe teren, într-un meci. De asemenea, în acest sport se efectuează și schimbări temporare de jucători în caz de sângerare. Dacă în zece minute rugbystul rănit nu își revine schimbarea devine definitivă. Totodată, dacă un jucător de linia întâi (pilier sau taloner) se accidentează grav, acesta poate fi înlocuit de un alt jucător specializat pe post ce a părăsit terenul în prealabil. 

FOTBAL: Fanii au ales ”11”-le deceniului 2 în sondajul LPF

Liga Profesionistă de Fotbal din România (LPF) a lansat un sondaj în urma căruia a fost stabilit ”11”-le deceniului 2 din țara noastră. Astfel, într-un interval de două săptămâni, fanii au putut să-i voteze pe jucătorii preferați pe posturi.
Cei mai mulți fotbaliști votați provin de la Steaua/FCSB, șapte, în timp ce CFR Cluj are trei. Unul dintre ei, George Țucudean, a evoluat pentru ambele rivale. 
În urma provocării "Alegem împreună echipa deceniului (ediţiile 2010/11-2019/20)", echipa ideală arată astfel:

Portar
Ciprian Tătărușanu (două titluri de campion, 119 meciuri disputate în Liga 1, ales cu un procent de 70 % dintre voturi)
A mai fost nominalizat: 
Giedrius Arlauskis (32 ani, de 3 ori campion în ultimul deceniu, 30%)

Fundaşi
Romario Benzar (un titlu, 198 jocuri, 54 %)
Lukasz Szukala (3 titluri, 124 meciuri, 53 %)
Paulo Vinicius (două titluri, 83 jocuri, 75 %)
Iasmin Latovlevici (3 titluri, 110 meciuri în ultimul deceniu, 74%)
Au mai fost nominalizați:
Cristian Manea (22 ani, două titluri, 104 jocuri, 46%);
Fernando Varela (două titluri, 119 jocuri, 47%)
Kevin Boli (trei titluri, 105 jocuri, 25%)
Mario Camora (3 titluri, 261 meciuri, 26%)

Mijlocaşi
Ciprian Deac (două titluri, 189 de jocuri în ultimul deceniu, 67 %)
Mihai Pintilii (două titluri, 194 meciuri în ultimul deceniu, 74 %) Lucian Sânmărtean (două titluri, 153 de jocuri în ultimul deceniu, 82 %)
Nicolae Stanciu (două titluri, 137 meciuri, 70 %);
Au mai fost nominalizați:
Alexandru Chipciu (3 titluri, 166 meciuri în ultimul deceniu, 33%)
Emmanuel Culio (2 titluri, 85 de jocuri în ultimul deceniu, 26%)
Filipe Teixeira (1 titlu, 209 meciuri, 35 goluri, 18 pase decisive, 18%)
Cristian Tănase (3 titluri, 141 jocuri, 30%)

Atacanţi

George Ţucudean (4 titluri, 187 meciuri, 65 de goluri, 71 %)
Raul Rusescu (două titluri, 134 meciuri, 45 de goluri în ultimul deceniu, 53 %)
Au mai fost nominalizați:
Denis Alibec (1 titlu, 168 meciuri, 62 goluri, 35 de pase decisive în ultimul deceniu, 29%)
Abdel Billel Omrani (două titluri, 111 jocuri, 25 de goluri, 19 pase decisive, 47%)

Antrenor
Laurenţiu Reghecampf (două titluri, 154 meciuri în ultimul deceniu, 66 %)
A mai fost nominalizat: 
Dan Petrescu (două titluri, 72 meciuri în ultima decadă, 34%)

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...