Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 7 martie 2022

SCRIMĂ: Echipa feminină de sabie a României a obținut medalia de argint la CE de cadeţi

Echipa feminină de sabie cadeți a României a terminat pe locul 2 la Campionatul European din Serbia, fiind învinsă în finală de Ungaria (37-45). Pe locul 3 s-a clasat Franța, care s-a impus cu 45-40 în meciul decisiv pentru „bronz” cu Italia. 

Într-un comunicat postat pe rețelele sociale, Federația Română de Scrimă (FRS) a salutat rezultatul înregistrat de sabrerele Maria Alexe, Amalia Stan, Rosemarie Benciu și Alexandra Mitruș. ”Ungaria a fost mai bună azi în finală. Scor, 45-37 după o partidă pe care maghiarele au controlat-o și în care s-au aflat mereu la conducere. 

Fetele noastre, antrenate de Irina Covaliu, Tiberiu Dolniceanu, Alexandru Siriteanu, Nicolae Alexe, Constantin Sandu,  s-au bucurat alături de delegația tricoloră pentru performanța reușită. Felicitări fetelor! Bucuria aceasta să fie motivația unor noi victorii pentru România! Suntem mândri de voi!”. 

Evoluțiile sportivilor noștri la CE de la Novi Sad au fost elogiate și de Ana Maria Popescu Brânză: ”Cadeții nu s-au lăsat mai prejos. După cele 3 medalii obținute de juniori U20 (1 de aur, 1 de argint, 1 de bronz) la Campionatul European de la Novi Sad - Serbia, a fost rândul cadeților U17 să arate că au stofă de campioni, câștigând tot 3 medalii: bronz pentru Maria Alexe în proba de sabie feminin individual, bronz pentru echipa de sabie masculin Casian Cîdu, Enache Dacian, Radu Luca, Rareș Gheorghe, argint pentru echipa de sabie feminin Alexandra Mitruș, Maria Alexe, Amalia Stan, Rosemarie Benciu. Felicitări vouă și colectivelor tehnice! Un total de 6 medalii pentru delegația României nu este neapărat o promisiune că ”viitorul sună bine”… ci mai de grabă o dovadă că avem tineri talentați și muncitori, antrenori pasionați… ne rămâne doar să le fim alături, să îi susținem și să le asigurăm condițiile necesare pentru ca ei să își atingă întregul potențial”. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...