Raportul indică faptul că oficiali chinezi aveau într-o oarecare măsură informaţii cu privire la planurile sau intenţiile de atac ale Rusiei înainte de începutul invaziei. E de amintit că preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu omologul său chinez Xi Jinping în 4 februarie, înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Și că dictatorul de la Kremlin a fost unul dintre puținii șef de stat și de guvern care au fost prezenți la această festivitate.
Luni, 28 februarie, Comisia Executivă a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), pe baza circumstanţelor excepţionale ale situaţiei şi având în vedere încălcarea extrem de gravă a Armistiţiului Olimpic şi alte încălcări ale Cartei Olimpice de către guvernul rus în trecut, a luat decizia de a retrage Ordinul Olimpic persoanelor care au în prezent o funcţie importantă în guvernul Federaţiei Ruse sau în alte poziţii de rang înalt legate de guvern.
Mai precis, au fost retrase distincţiile Ordinul de Aur acordate preşedintelui rus Vladimir Putin în 2001, lui Dmitri Cernişenko, viceprim-ministru al Federaţiei Ruse (Ordinul de Aur, 2014) şi Dmitri Kozak, şef adjunct de personal al Biroului executiv prezidenţial (Ordinul de Aur, 2014).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu