Conform programări, CSM Bucureşti urma să întâlnească pe ŢSKA Moscova în Play-Off-ul ediției 2021/2022 a Ligii Campionilor, în dublă manşă eliminatorie. Aceste meciuri nu se vor mai disputa. În sferturile de finală, reprezentanta României va înfrunta pe Team Esbjerg.
De asemenea, EHF a decis excluderea echipei Rostov pe Don, care ocupase locul 2 în Grupa A și era calificată în sferturile de finală. În acest context, câștigătoarea meciului BV Borussia 09 Dortmund - Metz Handball va promova direct în Final Four-ul Ligii Campionilor.
În competiția similară la masculin, meciurile formației HC Meshkov Brest (Belarus) cu HC Vardar 1961 și THW Kiel au fost declarate pierdute la masa verde (0-10). În aceeași situație se află și formația ucraineană Motor Zaporoje, care, neputând să mai joace, a pierdut cu Barça (0-10), Paris Saint-Germain Handball (0-10) și FC Porto (0-10).
În European Cup, Minaur Baia Mare va întâlni în „sferturi” pe câştigătoarea meciului dintre Alingsas HK (Suedia) şi Talent tym Plzenskenho Kraje (Cehia).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu