În minutul 78, Dussaut a văzdut cartonașul galben de două ori, în acelaşi timp. Jucătorul Farului a comis un prim fault asupa lui Tănase, iar arbitrul a lăsat avantaj. Apoi, la câteva secunde, francezul l-a faultat şi pe Octavian Popescu. Centralul Rusandu a oprit jocul și l-a eliminat pe Dussaut.
FCSB a deschis scorul în minutul 66. Octavian Popescu a şutat la poartă, Aioani a respins în faţă şi Edjouma a trimis cu capul balonul în plasă. În minutul 85, Şut a recuperat un balon din picioarele lui Purece, la mijlocul terenului. Acesta i-a pasat lui Octavian Popescu, care a pătruns prin zona centrală şi l-a învins pe portarul Aioani cu un șut plasat.
După meci, antrenorul echipei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, l-a acuzat pe arbitrul Lucian Rusandu că a viciat rezultatul meciului cu FCSB: "E penalty şi eliminare (n.r. - la o intrare a portarului Târnovanu asupra lui Robert Moldoveanu)! E incredibil! Nu am crezut că pot să văd aşa ceva pe terenul de fotbal. Din păcate, la un meci echilibrat. Ambele echipe au încercat, au avut ritm, au avut intensitate. Am încercat fiecare să surprindem, să fim mai buni ca adversarul. Din păcate, un singur om a făcut astăzi diferenţa, din toate punctele de vedere, din primul minut până în ultimul. Aşa e foarte greu să mai înţeleg şi eu ce înseamnă fotbalul, la vârsta mea. E incredibil ce am văzut astăzi pe teren! E inadmisibil! Nu se poate, cât aş vrea să... Întotdeauna le zic jucătorilor să nu găsim alibiuri să nu ne ducem în ceva, dar aşa ceva e pur şi simplu.... Nici nu am cuvinte. La Aioani, la fel, fault. Nu a dat şi Coman i-a dat un cot. Nu a văzut arbitrul, ei nu au văzut. Pentru noi nu au văzut nimic, dar în partea cealaltă... A fost un singur om care a făcut diferenţa. Protagonist, în seara asta, arbitru", a declarat Hagi pentru televiziunile care transmit Liga 1.
De partea cealaltă, antrenorul FCSB, Anton Petrea, consideră pe deplin meritată vitoria obţinută de echipa lui: "Ne-am creat ocazii importante de a marca şi cred că victoria este pe deplin meritată. Mamut, e normal să ducă doar 45 de minute. Vine după o perioadă lungă, are două săptămâni de antrenament. Da, cred că până la urmă evoluţia lui a fost destul de bună. S-a comportat decent să vedem în continuare cum va fi când se va reface după efortul acesta depus şi sper să ne ajute cât mai mult”, a spus Petrea, care s-a referit și la fazele contestate de Farul: ”Nu pot să mă pronunţ foarte bine, pentru că nu am revăzut fazele incriminate. Pot vorbi despre faza presupusului penalty. Cred că ar fi două lucruri de luat în calcul. Nu am revăzut faza, dar nu ştiu dacă a fost ofsaid în primă fază, la pasa către Moldoveanu. Și nu ştiu dacă jucătorul de la Farul loveşte mingea la presupul fault şi mingea este în teren sau nu. Probabil că a fost un contact, dar nu ştiu dacă mingea a fost în teren în momentul respectiv”.
Au evoluat următoarele echipe:
FCSB: Târnovanu - Creţu, I. Cristea, Miron, Radunovici - Olaru (Ovidiu Popescu, 80), Edjouma (Şut, 76), Tănase - Cordea (V. Gheorghe, 46), Mamut (Fl. Coman, 46), Octavian Popescu (Oaidă, 87)
Antrenor: Anton Petrea
Farul: Aioani - Boboc, Larie, Mladen, De Nooijer - Grameni (Purece, 67), Artean, Radaslavescu (Sîrbu, 84) - R. Moldoveanu (Ad. Petre, 67), Betancor (Sali, 84), Ciobanu (Dussaut, 46)
Antrenor: Gică Hagi.
Arbitru: Lucian Rusandu
Liga 1
Play-Off
Etapa 1
Vineri, 11 martie
Univ. Craiova - FC Argeș 3-0
Sâmbătă, 12 martie
CFR Cluj - Voluntari 3-1
Luni, 14 martie
FCSB - Farul 2-0
Clasament
1. CFR 41 puncte
2. FCSB 34 puncte
3. Univ. Craiova 30 puncte
4. Farul 24 puncte
5. FC Argeș 24 puncte
6. Voluntari 24 puncte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu