Într-un comunicat postat pe site-ul oficial și pe rețelele sociale, FC Rapid a precizat:
"Noul stadion este pregătit să-i primească pe rapidişti, iar prima ocazie de a simţi din nou fiorul Giuleştiului este pe 26 martie, atunci când te poţi bucura de un spectacol total, alături de toţi membrii Familiei Rapid.
Pentru că au fost mereu alături de noi, toţi abonaţii clubului au prioritate la bilete, atât cei cu abonamente din sezonul regular, cât şi cei ce şi-au achiziţionat abonamente pentru Play-Out. Pentru a beneficia de reducere, metodele de achiziţie diferă, astfel:
Cei care au abonament doar pentru PLAY-OUT vor primi pe e-mail un link personalizat, în care trebuie să îşi introducă codul de bare de pe abonamentul din Play-Out.
Cei care au DOAR abonament pentru SEZONUL REGULAR, dar nu şi pentru Play-Out, pot beneficia de reducerea la bilete printr-o comandă pe bit.ly/biletegiulesti în care trebuie să adauge codul de bare de pe abonamentul din sezonul regular la secţiunea <Aveţi un cod de discount? Introduceţi-l mai jos>, din susul paginii.
De această reducere vor beneficia toţi abonaţii, până vineri, 18 martie, la ora 17.00. După aceasta oră, acestea se vor pune în vânzare către toţi suporterii, iar abonaţii ce nu au reuşit să achiziţioneze bilet cu reducere, o vor putea face la casa de bilete din Giuleşti, prezentând acolo codul de bare de pe abonament".
Iată care sunt preţurile biletelor pentru abonaţi:
Peluza Nord: 30 lei
Tribuna a II-a (central): 45 lei
Tribuna a II-a (periferic): 40 lei
Tribuna I (central): 50 lei
Tribuna I (periferic): 45 lei
Tribuna 0: 90 lei
Lucrările de construire a Complexului Sportiv Giulești Rapid au demarat în toamna anului 2019, iar valoarea totală a investiţiei a fost de 185.333.607,39 lei. Noua arenă are o capacitate de aproximativ 14.000 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor), iar suprafaţa de joc va fi conformă cu normele impuse de UEFA, cu o zonă cu iarbă de 80x120 m. Complexul va cuprinde şi o pistă de atletism de antrenament, o sală de sport, spaţii de cazare pentru sportivi şi spaţii administrative, dar şi spaţii dedicate publicului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu