Potrivit mai multor publicații spaniole, citate de lequipe.fr, preşedintele Nasser al-Khelaifi ar fi reacționat dur după eliminarea echipei sale. Acesta ar fi căutat să ajungă la vestiarul arbitrilor pentru a se plânge de anumite decizii luate în timpul meciului, în special de aceea în care PSG crede că a fost un fault al lui Karim Benzema asupra lui Gianluigi Donnarumma, la primul gol al madrilenilor.
În timp ce un angajat al lui Real Madrid l-ar fi filmat, preşedintele PSG ar fi venit la el să-l ameninţe. "Te omor", i-ar fi strigat Nasser al-Khelaifi. Înregistrarea va fi analizată de UEFA, care a cerut grupării Real Madrid videoclipul. În incident ar fi fost implicat şi directorul sportiv al parizienilor, brazilianul Leonardo, care a încercat să-l determine pe angajatul clubului madrilen să şteargă filmarea.
De asemenea, potrivit unui extras din raportul arbitrilor transmis la UEFA, citat de Onda Cero, şi directorul sportiv al PSG, Leonardo, a încercat să intre în vestiarul arbitrilor. "Preşedintele şi directorul sportiv al PSG s-au comportat agresiv şi au încercat să intre în vestiarul arbitrilor. Când arbitrul le-a cerut să plece, aceştia au blocat uşa şi preşedintele a rupt în mod deliberat steagul unuia dintre asistenţi", a arătat sursa citată.
Brazilianul a declarat pentru Canal+: "Este o lovitură foarte dură. Acest lucru nu este ca să ne scuze, dar faultul asupra lui Donnarumma schimbă totul. Trebuia să fim atenţi, ne-am pierdut puţin. Faultul a schimbat nivelul de spirit, a schimbat echipa Real Madrid. Trebuie să ne acceptăm greşelile, dificultăţile noastre în gestionarea momentelor dificile. Decizia nu a fost corectă la faultul asupra lui Donnarumma, chiar dacă acesta a ratat mişcarea. Este imposibil să nu consulţi VAR în acel moment".
Faza care i-a scos din minţi pe oaspeţi s-a petrecut la primul gol al echipei Real Madrid. În minutul 61, când oaspeții conduceau cu 1-0, Benzema l-a presat pe portarul Gianluigi Donnarumma, care a trimis greşit o minge la Vinicius, iar acesta a pasat în centrul careului, de unde tot atacantul francez a înscris. Real s-a impus în cele din urmă cu 3-1 şi s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Liga Campionilor
Optimi de finală
Meciurile retur
Liverpool - Inter Milano 0-1 (2-0 în tur)
Bayern Munchen - Salzburg 7-1 (1-1 în tur)
Real Madrid - PSG 3-1 (0-1 în tur)
Manchester City - Sporting Portugal 0-0 (5-0 în tur)
Marți, 15 martie
Ajax Amsterdam - Benfica Lisabona (2-2 în tur)
Manchester United - Atletico Madrid (1-1 în tur)
Miercuri, 16 martie
Lille - Chelsea (0-2 în tur)
Juventus Torino - Villarreal (1-1 în tur)
Toate partidele încep la ora 22.00
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu