Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 14 martie 2022

FOTBAL AMERICAN: Tom Brady s-a răzgândit și nu se mai retrage!

Socotit a fi cel mai mare jucător din istoria NFL (a cucerit 7 titluri de campion cu New England şi Tampa Bay), Tom Brady a revenit asupra deciziei de a se retrage din activitatea sportivă! Superstarul din fotbalul american şi-a anunţat duminică revenirea pe teren!

La doar o lună şi jumătate după ce a afirmat că se retrage la 44 de ani, Tom Brady a precizat că va juca și în anul competițional viitor la Tampa Bay Buccaneers. "În ultimele două luni, mi-am dat seama că locul meu este tot pe teren şi nu în tribune. Acea vreme va veni. Dar nu este acum", a scris pe Twitter cel mai bun fundaş din istorie, de şapte ori câştigător al Super Bowl-ului. "Îmi iubesc colegii de echipă şi îmi iubesc familia care mă susţine. Fără ei, nimic din toate acestea nu este posibil. Mă întorc pentru al 23-lea sezon în Tampa. Avem o treabă de terminat”.

La sfârșitul lunii ianuarie, au circulat mai multe informaţii contradictorii cu privire la decizia lui Brady. Inițial, el a dat de înțeles că va continua să practice sportul: ”Încă mă mai gândesc”. Apoi, în 1 februarie, sportivul şi-a anunţat retragerea din activitate, subliniind că a avut o carieră palpitantă, "cu mult peste imaginaţia mea şi plină de suişuri şi coborâşuri".

Atunci, Brady a postat următorul mesaj pe rețelele sociale: "Întotdeauna am crezut că fotbalul este o propunere <<all-in>>. Dacă nu există un angajament competitiv sută la sută, nu vei reuşi, iar succesul este ceea ce îmi place atât de mult la sportul nostru. Cariera mea de jucător a fost o călătorie atât de palpitantă, cu mult peste imaginaţia mea şi plină de suişuri şi coborâşuri. Când eşti în ea în fiecare zi, chiar nu te gândeşti la niciun fel de final. Totuşi, când stau aici, acum, mă gândesc la toţi jucătorii şi antrenorii mari cu care am avut privilegiul să joc alături şi împotrivă, competiţia a fost acerbă şi profundă, aşa cum ne place nouă. Dar prieteniile şi relaţiile sunt la fel de aprige şi profunde. Îmi voi aminti şi preţui aceste memorii şi le voi revedea des. Mă simt cea mai norocoasă persoană din lume”. 

Tom Brady a jucat pentru New England Patriots (2000-2019) şi Tampa Bay Buccaneers (2020-prezent). El a câştigat de şapte ori Super Bowl şi a stabilit mai multe recorduri în NFL. Evoluând pe postul de quarterback, acesta are mai multe victorii în Super Bowl decât orice echipă din NFL, şase cu Patriots (2002, 2004, 2005, 2015, 2017, 2019) şi una cu Buccaneers (2021). El este singurul jucător care a câştigat un Super Bowl în trei decenii diferite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...