Printre ultimii oameni de fotbal care au anunțat că sunt infectați cu Covid-19 se numără antrenorul portughez Jorge Jesus (Flamengo), mijlocașul francez Blaise Matuidi (Juventus Torino), dar și patronul echipei Ludogoreţ, Kiril Domuschiev (foto), sau preşedintele Federaţiei Japoneze de Fotbal, Kozo Tashima.
Chiar în această dimineață, antrenorul portughez al echipei Flamengo, Jorge Jesus (65 de ani), a fost testat pozitiv cu coronavirus şi plasat în carantină. Clubul brazilian a precizat că au fost testaţi jucătorii, staff-ul şi angajaţii clubului, doar testul lui Jesus fiind pozitiv. S-a subliniat că testul lui Jesus a fost uşor pozitiv sau neconcludent, astfel că antrenorul urmează să fie supus unui nou test. Antrenorul se află în îngrijirea medicilor de la Flamengo, iar starea lui de sănătate este stabilă. "Voi sta în carantină. Cred că într-o săptămână, dacă Dumnezeu vrea, totul va reveni la normal", a scris antrenorul pe Instagram.
Un alt caz este cel al lui Blaise Matuidi, care este al doilea jucător al echipei Juventus testat pozitiv după ce la 11 martie s-a aflat că fotbalistul Daniele Rugani a fost diagnosticat cu Covid-19 şi este în acest moment asimptomatic. Mijlocaşul francez este într-o condiţie bună, asimtomatic, şi se află acasă din 11 martie, în autoizolare. În ceea ce îl privește pe Rugani, acesta a declarat că se simte bine, subliniind însă că izolarea e plictisitoare: "Sunt bine, mereu am fost. Nu am avut simptomele obişnuite. Am avut noroc şi sper că acest lucru va ajuta lumea. A fost greu, mai ales din cauza mediatizării. Mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje. Sunt singur la hotel (n.r. - din cantonamentul echipei) şi voi mai rămâne aici pentru o vreme. Izolarea este lungă şi plictisitoare atât pentru mine, cât şi pentru toată lumea".
Un anunț asemănător a postat pe Facebook și patronul echipei de fotbal Ludogoreţ, Kiril Domuschiev, la care evoluează atacantul Claudiu Keşeru şi fundaşii Cosmin Moţi şi Dragoş Grigore: "Dragi prieteni, după un test iniţial negativ pentru Covid-19 şi după un ulterior disconfort, am efectuat un alt test, care s-a dovedit a fi pozitiv. Cu toate regulile de carantină impuse, sunt izolat şi tratat. Mulţumesc profesioniştilor din sănătate care au grijă de mine. Cred că în curând voi fi sănătos şi voi fi cu voi din nou. Aveţi grijă, respectaţi toate regulile, dar să nu vă fie frică". Este de menționat că Ludogoreț a jucat cu Inter Milano în Europa League, luna trecută.
De asemenea, un jucător al echipei Hertha Berlin a fost testat pozitiv la coronavirus. Anunțul a fost făcut tot astăzi de către clubul german, care nu a dezvălui numele fotbalistului. S-a decis ca toţi jucătorii de la Hertha să intre în carantină pentru 14 zile. Fotbaliştii urmau să revină azi la antrenamente, după o învoire de trei zile., însă, după testarea pozitivă a coechipierului lor, au fost trimişi acasă.
Nu în ultimul rând, Kozo Tashima, preşedintele Federaţiei Japoneze de Fotbal şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Japonez, a fost testat pozitiv la coronavirus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu