Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 21 martie 2020

FOTBAL: Marile rivale din Manchester, United și City luptă cu Covid-19

Pandemia de Covid-19 a unit lumea întreagă. Un exemplu în acest sens îl avem din Manchester, acolo unde cluburile rivale de fotbal United și City s-au asociat pentru a susține băncile alimentare locale. 
Aflate în orașul din nord-vestul Angliei, cele două cluburi au anunțat astăzi că vor face o donație de 100.000 de lire sterline (circa 108.000 de euro) pentru bancile alimentare. Potrivit site-ului lequipe.fr, acest gest a fost făcut la inițiativa suporterilor celor două cluburi care au lansat în această săptămână un apel pentru a se veni în ajutorul celor 19 asociații. ”Suntem mândri de rolul jucat de suporterii noștri în sprijinirea băncilor alimentare locale atunci când aceste organisme de binefacere riscă să fie puse sub presiune de cererea mare din cauza impactului pandemiei de coronavirus”, au declarat, într-un comunicat comun, liderii celor două grupuri de suporteri. 
Demersul a fost salutat pe plan local. ”Acesta va fi un ajutor enorm pentru comunitatea din Marele Mamchester într-un moment în care oamenii aveau mare nevoie”, a mulțumit Asociația MCFC Fans Foodbank Support.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...