Într-un interviu acordat cotidianului ”Nice Matin”, Roxana Mărăcineanu (44 de ani), Ministrul Sporturilor din Franța, a mărturisit că nu poate lucra de acasă, având trei copii. Prima campioană mondială a natației din Hexagon a subliniat că e important să facem mișcare cât timp stăm acasă. ”Altfel, într-o lună vom lua 20 de kilograme în greutate”, a spus demnitarul francez de origine română.
Ministrul Sporturilor a explicat că nu poate lucra de acasă: ”Cu trei copii nu o pot face. Îmi petrec ziua la birou, iar apoi am șansa de a fi acompaniată acasă de o mașină cu șofer”.
Întrebată ce sfaturi le-ar da francezilor, Roxana Mărăcineanu a spus: ”În calitate de ministru, nu avem alte sfaturi decât acelea date”. Fosta înotătoare a spus că e important ca oamenii să făcă exerciții fizice acasă. ”Dacă nu, într-o lună vom lua 20 de kilograme”, a spus Mărăcineanu, zâmbind. Demnitarul a precizat că e în curs de finalizare un parteneriat astfel încât la televiziunea publică să fie prezentat un program de exerciții fizice. ”Mi-ar plăcea să implice sportivi francezi de nivel înalt. Impactul ar fi mult mai puternic”.
Stabilită în Franța cu familia, în 1984, Roxana Mărăcineanu și-a luat cetățenia în 1991. Născută la București, în 7 mai 1975, ea praticase gimnastica acolo. Ajunsă în Hexagon, la Mulhouse, a excelat la înot, devenind în 1998, la Perth, prima sportivă din Franța care a cucerit tilul mondial la nataţie, la 200 m spate. În aceeași probă, a mai obținut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Sydney, fiind întrecută de brăileanca Diana Mocanu.
Retrasă din activitatea sportivă în 2004, a devenit consultant la diverse posturi tv și de radio, implicându-se, totodată, în diverse programe de popularizare a sportului în rândul tinerei generații. A intrat și în politică, iar în 2010 a fost aleasă consilier în l'Île-de-France, regiunea în care se află Parisul. În 2014 a candidat la ocuparea postului de Director Tehnic Național la Federația Franceză de Natație.
Desemnată ministru al Sporturilor din Franța în septembrie 2018, Roxana Mărăcineanu este prima femeie cu origini în România care devine ministru în Hexagon. Înaintea ei, Lionel Stoleru a făcut parte din Guvernul Francez în Administraţia François Mitterrand (1988-1991), iar Pierre Moscovici, fiul psihologului româno-francez Serge Moscovici, a fost ministru al Economiei, Finanțelor și Industriei între 2012 și 2014.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu