Născut la Rangiora (Noua Zeelandă), în 1 mai 1992, a plecat în Fiji pe când era copil. Acolo a început să practice rugby-ul atât în varianta în XV, cât și în XIII. A evoluat pentru reprezentativa sub 19 ani din Fiji. A intenționat să meargă la studii în Noua Zeelandă, dar a ajuns în Franța, la Racing Paris recomandat de Sireli Bobo, un fost jucător al echipei din capitala Franței. A evoluat pentru Racing Metro 92 (2010-2014) și Racing 92 (2017-2022). A strâns 147 de meciuri și a marcat 250 de puncte. De asemenea, a evoluat de 121 de ori pentru echipa de rugby în 7 a Franței, marcând 390 de puncte, dar și pentru reprezentativa în XV, în 32 de partide în care a marcat 50 de puncte.
Astăzi, Virimi Vakatawa a fost prezent la conferinţa de presă susţinută la sediul clubului Racing 92. Medicul grupării pariziene, Sylvain Blanchard, a expus motivele din cauza cărora centrul naţionalei Franţei nu va mai putea să îşi continuea activitatea în Hexagon: „Virimi Vakatawa trebuie să pună stop carierei sale în Franţa din motive cardiologice. În cazul său, o anomalie cardiacă a fost depistată încă din 2019, înainte de Cupa Mondială din Japonia. Această anomalie nu are legătură de rugby-ul, dar a fost monitorizată şi s-a constatat că este o patologie în evoluţie. Riscul a devenit pea mare”, a declarat Blanchard.
Vakatawa a precizat că se simte bine şi că va lua o pauză în care va sta departe de rugby încercând „să-şi limpezească gândurile”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu