Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 5 septembrie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Universitatea Cluj l-a adus pe mijlocaşul Lorand Fulop

FC Universitatea Cluj a anunțat, astăzi (luni, 5 septembrie), că l-a transferat pe mijlocaşul ofensiv Lorand Fulop (25 de ani). În anii trecuți, acesta a avut evoluții bune la Botoșani, Sepsi și Voluntari.

Lorand Fulop a început fotbalul în oraşul natal la ACS Kinder Târgu Mureş. În perioada junioratului a mai trecut pe la FC Ardealul Cluj şi Sepsi OSK. În 2016, jucătorul a fost transferat de FC Botoşani, echipă la care a debutat în fotbalul profesionist. În campionatul 2016/2017, primul la nivel de Liga 1, mijlocaşul a bifat 18 apariţii, marcând patru goluri şi reuşind să ofere două pase decisive. A început anul următor cu trei goluri în cinci partide, însă o accidentare gravă la ligamentele încrucişate l-a ţinut departe de teren pentru o bună parte din an. A revenit în Play-Out-ul acelei ediţii de campionat, când a mai fost utilizat în şase partide, marcând un gol în ultima etapă cu Gaz Metan Mediaş. În ciuda accidentării suferite în anul precedent, Lóránd a avut un an 2018/2019 cu evoluţii solide. A strâns 25 de meciuri pentru echipa din nordul Moldovei, marcând opt goluri şi oferind patru pase decisive.

În 22 iulie 2019, jucătorul a fost transferat în Ungaria de către Puskás Akadémia. A strâns patru meciuri şi un gol, iar în a doua parte a sezonului a fost împrumutat la Sepsi OSK. Pentru formaţia covăsneană a bifat 14 partide în campionat şi în Cupa României, marcând de patru ori. În al doilea an al împrumutului la Sepsi, Lorand Fulop a fost utilizat în 24 de partide în toate competiţiile. A marcat două goluri şi a oferit două pase de gol, încheind sezonul pe poziţia a patra în campionat cu Sepsi.

Pentru Lorand Fulop a urmat un transfer la FC Voluntari. A avut un început perfect pentru ifloveni, cu gol şi pasă de gol la debut în meciul cu Dinamo Bucureşti. A contribuit la prima calificare în play-off din istoria ilfovenilor. A jucat în 39 de partide în decursul anului competițional trecut în care a ajuns şi în ultimul act al Cupei României.

Lorand Fulop a bifat două prezenţe în tricoul naţionalei U21 a României, în partidele amicale cu Spania şi Danemarca, meciuri ce s-au disputat în martie 2019. De asemenea, mijlocaşul a făcut parte din lotul lui Mirel Rădoi la turneul final al Campionatului European U21 din 2019, când „tricolorii” au ajuns până în semifinalele competiţiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...