Pentru turneul de vară, staff-ul tehnic a selectat un lot de 37 de jucători, 21 dintre aceștia fiind înaintași, iar 16 pe treisferturi. Dintre aceștia, vor fi aleși cei care vor evolua contra Italiei și cei care vor merge în turneul internațional.
Andy Robinson, antrenorul României, a declarat: „Suntem încântați să primim vizita Italiei și să jucăm două meciuri în deplasare cu Uruguay în programul partidelor test din vară. Orice meci cu o echipă din Turneul celor 6 Națiuni este o provocare imensă, dar acesta va fi cu atât mai dificil cu cât Italia a progresat enorm de mult în ultima perioadă, obținând chiar o victorie în fața Țării Galilor, la Cardiff, în ultimul meci din ediția acestui an a Turneului. După partidă vom călători la Montevideo pentru două meciuri cu Uruguay, echipă deja calificată la Cupa Mondială din 2023. Acest turneu va fi foarte benefic în ceea ce privește consolidearea legăturilor din echipă și evaluarea felului în care jucăm în deplasare. Pentru turneul din America de Sud vor fi selecționați 28 de sportivi. Mulți dintre jucătorii care au evoluat foarte bine în Rugby Europe Championship nu sunt prezenți în lot din cauză că ori sunt accidentați, ori au evenimente în familie, in timp ce pe alții am ales să îi odihnim. Sunt însă foarte încântat de echipă, reunește jucători foarte experimentați, dar si mulți tineri. Ne bucurăm să îi avem din nou printre noi pe Florin Vlaicu, Fono Tangimana și Adrian Apostol, care au jucat foarte bine pentru echipele lor de club, cei doi internaționali Gheorghe Gajion și Victor Leon, care au evoluat în ProD2 și trei tineri jucători Luigi Ostoni, Mihai Mureșan și Iulian Hartig. Sub conducerea lui Mihai Macovei, vom încerca să evoluăm cât mai bine și sperăm să le arătăm suporterilor români cel mai bun joc al nostru în fața unor adversari puternici”.
Nu au putut răspunde convocării din motive medicale (accidentați) sau din motive personale: Constantin Pristăviță, Alexandru Țăruș, Cristi Chirica, Andre Gorin, Daniel Plai, Tudor Boldor, Ionuț Dumitru, Nicolas Onuțu, Adrian Moțoc, Florian Roșu, Ionel Melinte, Paul Popoaia.
Lotul României pentru meciul meciurile test din luna iulie:
ÎNAINTARE
Vasile Balan (CSA Steaua), Alexandru Savin (SO Chambery), Dorin Tică (CS Dinamo), Gheorghe Gajion (Mont de Marsan), Alexandru Gordaș (CS Dinamo), Victor Leon (Colomiers), Florin Bărdașu (CSA Steaua), Ovidiu Cojocaru (CSM Știința Baia Mare), Tudor Butnariu (CSA Steaua), Iulian Hartig (Club Alcobendas Rugby), Marius Antonescu (USBPA), Marius Iftimiciuc (Perigueux), Andrei Toader (CS Dinamo), Luigi Ostoni (Bayonne Espoirs), Johan Van Heerden (CS Dinamo), Ștefan Iancu (CSM Știința Baia Mare), Vlad Neculau (SCM USAMVB Timișoara), Dragoș Ser (CSA Steaua), Cristi Boboc (CSA Steaua), Mihai Macovei (Colomiers), Kamil Sobota (CSA Steaua)
TREISFERTURI
Gabriel Rupanu (SCM USAMVB Timișoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alexandru Țiglă (CSM Știința Baia Mare), Gabriel Pop (Cascais Rugby), Mihai Mureșan (CSM Știința Baia Mare), Florin Vlaicu (SCM USAMVB Timișoara), Adrian Apostol (CSM Știința Baia Mare), Alexandru Bucur (SCM USAMVB Timișoara), Taylor Gontineac (Rouen), Vlăduț Popa (CSA Steaua), Tangimana Fonovai (CSA Steaua), Mihai Lămboiu (CSM Știința Baia Mare), Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), Marius Simionescu (CS Dinamo), Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), Sioeli Lama (CSA Steaua)
Staff tehnic
Andy Robinson – antrenor principal, Stevie Scott – antrenor înaintare, Sosene Anesi – antrenor treisferturi, Horațiu Bărgăunaș – antrenor, Florin Tașcă – preparator fizic, Daniel Carpo – preparator fizic, Marius Todosi – kinetoterapeut, Constantin Sandu – kinetoterapeut, Dan Crîngu Wanya – medic, David Popa – analist video, Bogdan Muntean – manager de înaltă performanță, Iustin Ilioiu – manager sportiv
În primul meci din luna iulie, România va întâlni Italia, în 1 iulie, la ora 21.00, pe Stadionul Național de Rugby ”Arcul de Triumf” din București. Italia revine la București după 18 ani, ultimul meci disputat aici având loc în iunie 2004, pe Stadionul Național din cadrul Complexului Lia Manoliu, când România s-a impus cu 25-24. Ultima întâlnire dintre cele două echipe a fost la Cupa Mondială din 2015, când Stejarii au fost aproape de a realiza o surpriză, pierzând cu 32-22.
După această partidă, Stejarii vor pleca într-un turneu de pregătire în America de Sud, turneu în cadrul căruia vor disputa două meciuri test cu reprezentativa similară a Uruguayului. Partidele sunt programate a avea loc pe 10 iulie și 17 iulie, la Montevideo, pe Stadionul Charrúa. România și Uruguay s-au întâlnit de 10 ori până acum, opt victorii revenind Stejarilor, o partidă terminându-se la egalitate, iar una fiind câștigată de sud-americani. Ultimul meci dintre Stejari și Los Teros s-a disputat în luna noiembrie anul trecut, la Verona, câștigat de români cu 29-14.
Primul meci între echipele de rugby ale României și Italiei s-a disputat în 1934, la Milano, când peninsularii s-au impus cu 7-0. În decursul timpului au fost 42 de întâlniri între cele două echipe, Stejarii impunându-se de 16 ori, 3 partide s-au terminat la egalitate, iar Azzurri au câștigat 23. Interesant este că România are esaveraj pozitiv: 634 la 609.
Iată toate confruntările directe:
26 decembrie 1934, Milano: Italia - ROMÂNIA 7-0 (meci-test)
17 mai 1936, Berlin: ROMÂNIA - Italia 7-8 (meci-test)
25 aprilie 1937, București: ROMÂNIA - Italia 0-0 (meci-test)
29 aprilie 1939, Roma: Italia - ROMÂNIA 3-0 (meci-test)
14 aprilie 1940, București: ROMÂNIA - Italia 3-0 (meci-test)
2 mai 1942, Milano: Italia - ROMÂNIA 23-3 (meci-test)
24 mai 1953, București: ROMÂNIA - Italia 14-16 (meci-test)
7 decembrie 1958, Catania: Italia - ROMÂNIA 6-3 (meci-test)
10 iunie 1962, București: ROMÂNIA - Italia 14-6 (meci-test)
6 noiembrie 1966, Aquila: Italia - ROMÂNIA 3-0 (Cupa Națiunilor FIRA)
14 mai 1967, București: ROMÂNIA - Italia 24-3 (Cupa Națiunilor FIRA)
24 octombrie 1970, Rovigo: Italia - ROMÂNIA 3-14 (Cupa Națiunilor FIRA)
11 aprilie 1971, București: ROMÂNIA - Italia 32-6 (Cupa Națiunilor FIRA)
27 aprilie 1975, București: ROMÂNIA - Italia 3-3 (Cupa Națiunilor FIRA)
24 aprilie 1976, Parma: Italia - ROMÂNIA 13-12 (CE FIRA)
1 mai 1977, București: ROMÂNIA - Italia 69-0 (CE FIRA)
27 noiembrie 1977, Reggio-Calabria: Italia - ROMÂNIA 10-10 (CE FIRA)
22 aprilie 1979, București: ROMÂNIA - Italia 44-0 (CE FIRA)
13 aprilie 1980, Aquila: Italia - ROMÂNIA 24-17 (CE FIRA)
12 aprilie 1981, Brăila: ROMÂNIA - Italia 35-9 (CE FIRA)
11 aprilie 1982, Rovigo: Italia - ROMÂNIA 21-15 (CE FIRA)
10 aprilie 1983, Buzău: ROMÂNIA - Italia 13-6 (CE FIRA)
22 aprilie 1984, Aquila: Italia - ROMÂNIA 12-6 (CE FIRA)
14 aprilie 1985, Brașov: ROMÂNIA - Italia 7-6 (CE FIRA)
6 decembrie 1985, Aquila: Italia - ROMÂNIA 19-3 (CE FIRA)
12 aprilie 1987, Constanța: ROMÂNIA - Italia 9-3 (CE FIRA)
2 aprilie 1988, Milano: Italia - ROMÂNIA 3-12 (CE FIRA)
15 aprilie 1989, București: ROMÂNIA - Italia 28-4 (CE FIRA)
14 aprilie 1990, Frascatti: Italia - ROMÂNIA 9-16 (CE FIRA)
7 octombrie 1990, Padova: Italia - ROMÂNIA 29-21 (preliminarii Cupa Mondială)
21 aprilie 1991, București: ROMÂNIA - Italia 18-21 (CE FIRA)
18 aprilie 1992, Rovigo: Italia - ROMÂNIA 39-13 (CE FIRA)
1 octombrie 1992, Roma: Italia - ROMÂNIA 22-3 (CE FIRA)
14 mai 1994, București: ROMÂNIA - Italia 26-12 (CE FIRA)
1 octombrie 1994, Catania: Italia - ROMÂNIA 24-6 (preliminarii Cupa Mondială)
21 octombrie 1995, Buenos Aires: ROMÂNIA - Italia 3-40 (Cupa Latină)
26 octombrie 1997, Tarbes: ROMÂNIA - Italia 32-55 (Cupa Latină)
18 noiembrie 2000, Benevento: Italia - ROMÂANIA 37-17 (meci-test)
28 septembrie 2002, Parma: Italia - ROMÂNIA 25-17 (preliminarii CM 2003)
26 iunie 2004, București: ROMÂNIA - Italia 25-24 (meci-test)
12 septembrie 2007, Marsilia: Italia - ROMÂNIA 24-18 (Cupa Mondială)
11 octombrie 2015, Exeter: ROMÂNIA - Italia 22-32 (Cupa Mondială)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu