Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 16 iunie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Gabriel Tamaş a semnat cu Petrolul Ploieşti

Revenită în elita fotbalului românesc, FC Petrolul Ploieşti a anunțat, joi, 16 iunie, că s-a înțeles cu Gabriel Tamaş (38 de ani), fotbalist plecat de la FC Voluntari. Fundașul speră să repete performanțele de la formația ilfoveană. 

După ce a fost prezentat oficial, Gabi Tamaș a declarat: „Mi s-a părut foarte interesant proiectul de la Ploieşti şi a contat foarte mult faptul că Petrolul este un club de tradiţie, cu nişte fani extraordinari! În plus, cunosc oameni în Ploieşti cărora le place foarte mult fotbalul şi mie îmi place să fac oamenii fericiţi! La Astra i-am făcut, la Voluntari i-am făcut, acum sper să facem şi Ploieştiul fericit!.

În cariera sa, Gabi Tamaș a strâns 10 prezențe în cea mai mare competiție europeană, UEFA Champions League pentru Galatasaray (2003-2004) și FCSB (2015-2016 și 2016-2017), atât în calificări, cât și în faza grupelor. În Europa League, fundaşul a bifat 32 de jocuri şi trei reușite cu Dinamo București (2005-2006, 2008-2009 și 2009-2010), Celta Vigo (2006-2007), FCSB (2016-2017) și Hapoel Haifa (2018-2019). La capitolul trofeelor câștigate, fundașul are o colecție impresionantă de titluri: Campionatul României cu FCSB în sezonul 2014-2015, Cupa României în trei rânduri, cu Dinamo București (2002-2003 și 2004-2005) și FCSB (2014-2015). Cu alb-roșii a triumfat și în Supercupa României în 2006. În străinătate, Gabi Tamaş s-a impus alături de Hapoel Haifa în Cupa și în Super Cupa Israelului la finalul stagiunii 2017-2018, contribuind decisiv la primele două trofee câștigate de formația din Haifa după o pauză de 15 ani. În acel an, el a fost inclus echipa sezonului și a fost declarat cel mai bun jucător din prima ligă israeleană.

Născut la Brașov, în 9 noiembrie 1983, Gabi Tamaș are în CV echipe din campionate de top ale Europei. A făcut pasul în fotbalul mare la vărsta de 20 de ani, atunci când a trecut de la Dinamo București la Galatasaray, pentru care a bifat șase prezențe în Super Liga turcă. În sezonul 2006-2007 a fost titular incontestabil în defensiva celor de la Celta Vigo în LaLiga, cu 29 de apariții. Același scenariu s-a repetat și în Franța un an mai târziu, când a trecut în tabăra celor de la AJ Auxerre, pentru care a avut 27 de partide jucate în Ligue 1. La mijlocul stagiunii 2009-2010, jucătorul a făcut pasul în fotbalul englez, la West Bromwich, sub formă de împrumut de la Auxerre, intrând rapid în echipa de start a lui Roberto Di Matteo. Pentru clubul din West Midlands, Tamaş a strâns 23 de prezențe și două goluri în primul sezon, promovând din Championship în prima ligă din Albion. A fost transferat definitiv, iar pe parcursul a trei sezoane de Premier League a fost evoluat în 45 de jocuri pentru West Brom.

În România, Tamaș a mai jucat pentru FC Brașov (1998/1999), Tractorul Brașov (2000-2002), Dinamo (2002/2003, 2005, 2008/2009), CFR Cluj (2013), Steaua (2015), FCSB (2016/2017), Astra Giurgiu (2019/2020) și Universitatea Cluj (2020/2021). 

Vasta experiență la nivel de club este confirmată și de cele 66 de prezențe în tricoul Naționalei României, pentru care a debutat în 13 februarie 2003, la 20 de ani, într-un amical pierdut (2-4) în fața Rusiei în care a fost integralist. Cel mai înalt nivel al carierei internaționale l-a fost reprezentat momentul Euro 2008, turneu la care a fost titular în toate cele trei meciuri jucate în „grupa morții”, unde România a întâlnit Franța (0-0), Italia (1-1) și Olanda (0-2). Pentru reprezentativa noastră, Gabi Tamaş a evoluat în 67 de partide oficiale din campaniile de calificare pentru Campionatele Europene, Cupa Mondială și UEFA Nations League, reușind să marcheze de 3 ori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...