Aflată într-un stagiu de pregătire la Kielce (Polonia), între 27 iunie şi 8 iulie, echipa de fotbal FC Voluntari va disputa acolo și patru meciuri test. Gruparea ilfoveană a disputat finala Cupei României și a ocupat locul 4 în Liga 1 în anul competițional precedent.
Potrivit paginii de Facebook a lui FC Voluntari, jucătorii antrenaţi de Liviu Ciobotariu vor disputa primul test în 30 iunie, contra echipei poloneze LKS Orleta Kielce (18.00, ora României), iar în 2 iulie (18.00) vor întâlni formaţia poloneză Gornik Leczna.
Apoi, în 5 iulie (18.00), FC Voluntari va susține meciul cu Hapoel Beer Sheva, vicecampioana Israelului şi câştigătoarea Cupei.
Ultimul meci amical al ilfovenilor e programat în 7 iulie (18:00), contra echipei cipriote Karmiotissa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu