Formația din Berceni a confirmat oficial sosirea jucătorului născut la Meru, în Franța, în 29 iunie 1991. "Rachid Bouhenna, care a evoluat pentru CFR Cluj în sezonul trecut, a devenit, începând de marţi, jucătorul FCSB. Fundaşul francez în vârstă de 30 de ani va evolua cu numărul 29 şi a efectuat deja primul antrenament alături de noii săi colegi. Clubul nostru îi urează bun venit şi să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roş-albastru", a scris FCSB pe pagina oficială de Facebook.
Jucător francez de origine algeriană, Rachid Bouhenna a evoluat pentru CS Sedan (Franţa, 2008-2011), Doncaster (Anglia, 2011/2012), RE Bertrix (Belgia, 2912/2013), AFC Compiegne (Franţa, 2013), CS Constantine (Algeria, 2013-2015), MC Algiers (Algeria, 2015-2018) și Dundee United (Scoţia, 2018/2019).
În vara lui 2019, a ajuns la Sepsi OSK, unde a devenit căpitan de echipă. În anul competițional trecut, el a fost transferat la CFR Cluj, echipă pentru care a jucat în 19 partide şi a marcat 1 gol, câştigând titlul de campion al României.
În 2018, Bouhenna a disputat un meci pentru Algeria A. În 2011, el a fost internațional de speranțe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu