Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 21 iunie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Bogdan Andone este noul antrenor al Politehnicii Timişoara

Politehnica Timișioara a anunțat, astăzi (marți, 21 iunie), că l-a angajat ca antrenor principal pe Bogdan Andone (47 de ani). Acesta a semnat un contract pe doi ani competiționali, cu drept de prelungire pentru încă unul.

Gruparea bănățeană a subliniat că Andone revine la conducerea tehnică a echipei timişorene. Primul mandat în alb-violet al acestuia a fost în ediţia 2017/2018 a Ligii 2, între 14 iunie 2017 şi 14 martie 2018. Perioadă în care Timișoara a câştigat jumătate din meciurile oficiale disputate.

Bogdan Ioan Andone s-a născut pe 7 ianuarie 1975, la Aiud (Alba). A început fotbalul la Corvinul Hunedoara şi a evoluat de-a lungul carierei de jucător la cluburi precum Corvinul Hunedoara (1991-1993), Sportul Studențesc (1993/1994, 1994-1996), FC Brașov (1994), Rapid (1997, 1998/1999), Farul (1998, 2009/2010), Oțelul Galați (2000-2002), Ferencvaros TC (2002/2003), Apollon Limassol (2003-2008), Alki Larnaca (2008) și Ermis Aradippou (2009). Ca antrenor, a lucrat ca secund la Rapid (2010/2011), ”U” Cluj (2012), Al Shaab Sharjah (2012/2013), Concordia Chiajna (2014/2015) și Astra Giurgiu (2016/2017), respectiv ca principal la Olimpia Satu Mare (2016/2017), ASU Timișoara (2017/2018), Metaloglobus (2018), Energeticianul (2018/2019), FCSB (2019), Astra (2019/2020) și FC Voluntari (2020/2021). Cu Astra s-a clasat pe locul 3 în Liga 1 (ediţia 2019-20).

Reunirea echipei e programată joi, 23 iunie, la ora 18.00, pe arena „Ştiinţa”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...