Constănțeanca este urmată în clasament, dintre românce, de Sorana Cîrstea, care a coborât opt poziţii şi este pe 34, cu 1.350 de puncte. De asemenea, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian au alunecat în ierarhie. Prima este pe locul 53 (coborâre de două poziţii), cu 1.106 puncte, iar cealaltă pe 71 (coborâre de un loc), cu 901 puncte.
Cîrstea a fost eliminată la Roland Garros în turul doi, iar Gabriela Ruse în primul tur. Cristian, în schimb, n-a participat, fiind nerefăcută după o accidentare.
În Top 200 România mai este reprezentată de Ana Bogdan (locul 108, 596 de puncte), Irina Bara (locul 115, 574 de puncte), Mihaela Buzărnescu (locul 126, 507 puncte), Alexandra Cadanţu (locul 148, 433 de puncte) şi Gabriela Lee (locul 156, 421 de puncte).
Lider WTA se menține poloneza Iga Swiatek, câştigătoarea turneului de la Roland Garros, care are 8.631 de puncte. Aceasta este urmată de Anett Kontaveit (Estonia), cu 4.326 de puncte, Paula Badosa (Spania), cu 4.245 de puncte, Ons Jabeur (Tunisia), cu 4.150 de puncte şi Maria Sakkari (Grecia), cu 4.016 puncte.
La dublu, Monica Niculescu este cel mai bine clasată dintre românce, fiind pe locul 39, cu 1.940 de puncte. Raluca Olaru este pe 49, cu 1.610 puncte, Gabriela Ruse pe 56, cu 1.484 de puncte şi Irina Bara pe 60, cu 1.345 de puncte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu